Concursul de rezidențiat s-a finalizat cu succes pentru 14 din 16 candidați suceveni participanți la domeniul medicină, ei obținând punctaje meritorii, cuprinse între 871 și 659. Ceilalți doi suceveni au picat cu punctaje destul de bune: 531, respectiv 501. La domeniul medicină, 8 dintre tinerii absolvenți de medicină suceveni au susținut examenul în centrul de la Iași, 6 reușind cu punctaje cuprinse între 871 și 659, ceilalți 8 – toți admiși – participând la Cluj-Napoca, punctajele lor fiind între 841-667.
La medicină dentară au reușit la rezidențiat toți cei 4 candidați prezenți, 3 dintre ei la centrul din Cluj, iar unu la București. Un altul, care își depusese dosarul, s-a retras. A trecut examenul și singurul candidat sucevean la domeniul farmacie, în centrul de examen bucureștean. De menționat că, exceptând o singură candidată de la Suceava, ceilalți au apărut pe listele de concurs sub protecția anonimatului! Reamintim că la Direcția de Sănătate Publică Suceava s-au depus 23 de dosare ale unor absolvenți de medicină din județ, 17 fiind la domeniul medicină, 5 la medicină dentară, 1 la farmacie. Duminică, în fiecare din cele 6 centre de examen, rezidenții care au obținut punctaje de promovare își vor alege locurile, posturile și centrele de pregătire, în intervalul orar 9-21, urmând ca locurile rămase disponibile la finalul zilei să fie distribuite luni, 25 noiembrie. În perioada 2-13 decembrie, rezidenții trebuie să se prezinte la direcțiile de sănătate publică (rezidenții care au candidat pe loc) din centrele universitare alese, respectiv la unitatea sanitară care a scos postul la concurs (rezidenții pe post), pentru încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată sau nedeterminată. Stagiul de pregătire în specialitate începe la data de 1 ianuarie 2014. Repartiția pe clinici de îndrumare și coordonatori de rezidențiat se va face la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene din centrele universitare alese, în ziua de 16 decembrie a.c., începând cu ora 9, cu excepția centrului universitar București, unde repartiția se va face în zilele de 16 – 19 decembrie. Reamintim că peste 5.000 de tineri absolvenți de medicină au participat, duminica trecută, la concursul de rezidențiat din acest an, pentru a ocupa cele 3.879 locuri și posturi oferite. Pentru candidații suceveni, în afară de locurile oferite de minister, există 19 posturi disponibile în 5 spitale din județul Suceava.

























Comentarii