Postul Nașterii Domnului

Între praznicele împărătești ale întregului an bisericesc, fără îndoială că Nașterea Domnului sau Crăciunul ocupă un loc special în viața creștinilor, datorită modului cum este primită și prăznuită vestea Nașterii Fiului lui Dumnezeu. Această sărbătoare a bucuriei este precedată de post.

 

Postul Nașterii Domnului, cunoscut și sub numele de Postul Crăciunului, este unul dintre cele patru posturi de peste an rânduite de Biserică încă din vechime, pentru ca, prin această perioadă de înfrânare, creștinii să se pregătească mai intens pentru a întâmpina cum se cuvine marele praznic al Nașterii după trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest post ne aduce aminte de patriarhii, drepții și proorocii Vechiului Testament, printre care Noe, Moise și David, petrecând timp îndelungat în post și rugăciune și care s-au nevoit așteptând împlinirea făgăduinței, adică venirea lui Mesia. Așteptând venirea lui Mesia, se rugau pentru iertarea păcatelor și cereau ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales. Primele referiri consemnate în scris referitoare la Postul Crăciunului provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și de la Leon cel Mare, episcopul Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, pe care-l numea postul din luna a zecea, referindu-se la luna decembrie. La început, creștinii din Răsărit și cei din Apus nu posteau toți același număr de zile, unii posteau șapte zile, alții șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții mai ușor. Uniformizarea duratei acestui post pentru Biserica Ortodoxă s-a făcut abia în anul 1166, când Sinodul local din Constantinopol, aflat sub conducerea patriarhului Luca Chrisoverghi, a hotărât ca toți credincioșii să postească 40 de zile de la 15 noiembrie și până în seara de 24 decembrie inclusiv. Lăsatul secului pentru acest post începe de obicei în seara zilei de 14 noiembrie, ziua Sf. Filip, iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea lăsatul are loc cu o zi înainte, motiv pentru care acest post se mai numește și Postul Sf. Filip. Postul Crăciunului, ca și cel al Sfinților Apostoli, este mai puțin aspru, așa cum se arată în rânduiala din pravile, unde sunt menționate mai multe zile de dezlegări. În timpul acestui post în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până la ceasul al IX-lea, aproximativ ora 3 după-amiază, când se mănâncă hrană uscată, fructe sau fiertură de legume fără untdelemn, însă cei ce lucrează, nevoindu-se în ascultări, pot să guste la ceasul al VI-lea, ora 12, și să cineze și seara; marțea și joia se mănâncă legume fierte drese cu untdelemn și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la pește, exceptând doar perioada dintre 20 și 25 decembrie când postul devine mai aspru. Dacă lunea, marțea și joia cade prăznuirea unui sfânt cu doxologie mare se face dezlegare la pește, iar dacă ziua acestui sfânt cade miercurea sau vinerea, se dezleagă la untdelemn și vin, mâncându-se o dată în zi. Iar dacă se întâmplă miercuri și vineri serbarea vreunui sfânt cu priveghere cum sunt zilele de 5, 6, 9, 12 și 13 decembrie sau de se întâmplă să cadă hramul bisericii, atunci se dezleagă la pește. Dezlegare la pește, așa cum se precizează în Tipicul cel Mare, este și la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie. În timpul Postului Nașterii Domnului, începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Nașterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. În această perioadă a Postului Crăciunului, la Ceasuri și Pavecerniță nu sunt cântate stihirile și nici troparele, ci toate sunt rostite. Dacă ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărătești se mută în vinerea dinainte, această zi devenind aliturgică. De asemenea, dacă ajunul Crăciunului cade în zilele de luni până vineri se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmând ca în ziua praznicului să se săvârșească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va fi sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului – Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Ziua Ajunului Crăciunului (24 decembrie) este trăită mai intens decât în celelalte zile prin săvârșirea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare și prin ajunarea până seara de către unii sau după rânduiala până la ceasul al IX-lea, după care se mănâncă de obicei grâu fiert amestecat cu fructe și miere spre amintirea lui Daniel și a Celor trei tineri din Babilon. Nașterea lui Iisus este prezentată în două Evanghelii, la Matei și Luca, fiecare punctând anumite elemente istorice și cosmice. Astfel, Sfântul Evanghelist Matei amintește de stea, de magi și de fuga în Egipt, pe când Sfântul Evanghelist Luca descrie călătoria de la Nazaret la Betleem, nașterea Pruncului și așezarea Lui în iesle, închinarea păstorilor și bucuria cerească a îngerilor. Postul Crăciunului, ca și celelalte posturi de peste an, este înfrânare de la mâncare și, pe cât posibil, și de la păcate, în scopul de a stinge patimile din noi și de a ne smeri mai mult înaintea lui Dumnezeu, împlinind pe cât ne stă în putință poruncile Bisericii. Postul premergător Nașterii Domnului este un post al bucuriei Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, bucurie ce vibrează tainic în tot sufletul creștinesc și mai ales în inimile curate ale copiilor. Având în vedere această bucurie duhovnicească și ținând cont de anotimpul rece al iernii, Sfinții Părinți ai Bisericii, în înțelepciunea lor, au rânduit ca acest post să fie mai blând și mai ușor de purtat, cu mai multe dezlegări la untdelemn, pește și vin. Acest post de 40 de zile este o perioadă de primenire sufletească a tuturor creștinilor și mai ales a celor ce se pregătesc prin ajunare, rugăciune, milostenie și spovedanie, împărtășindu-se cu Sfintele Taine. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că „noi nu postim posturile pentru ziua cea mare așteptată a praznicului ce vine”, cum greșit cred unii, „ci pentru păcatele noastre… deoarece Paștile și Nașterea Domnului nu sunt pricină de post și plâns, ci de veselie și bucurie”. După cum știm, există post trupesc și există post duhovnicesc. „Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare și băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abține de la gânduri, fapte și cuvinte rele”, spune Sf. Ierarh Tihon de Zadonsk. Trebuie să începem să postim de mâncare și băutură bine știind că aceasta înseamnă numai începutul postului. Postul trupesc slujește la omorârea patimilor noastre. Căci mâncarea mai puțină și mai sărăcăcioasă nu mai oferă trupului prilej de săturare. Trupul hrănit mai puțin nu mai manifestă înclinațiile spre pofte. Aceasta este o realitate care trebuie experimentată în post. Nu o putem trăi doar prin câteva zile de post, ci putem simți trupul nostru într-o astfel de stare după o strădanie mai îndelungată. Sf. Tihon vorbește apoi de postul duhovnicesc: „Postul adevărat și curat este abținerea de la orice rău. Dacă vrei, creștine, să-ți fie postul folositor, atunci, postind trupește, să postești și duhovnicește și să postești întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tău, tot așa pune-l și gândurilor și patimilor tale celor rele. Să postească mintea ta de gândurile cele deșarte. Să postească mintea ta de ținerea de minte a răului. Să postească voia ta de dorirea cea rea. Să postească ochii tăi de vederea cea rea: întoarce-ți ochii tăi ca să nu vadă deșertăciunea (Psalm 118, 37)”. Sf. Tihon îndeamnă la un post duhovnicesc care reprezintă aspectul mai profund al postului. Și mai dificil, dar neapărat de împlinit dacă dorim să postim cu folos. Căci și postul trupesc, și cel duhovnicesc trebuie să ne aducă un folos duhovnicesc. Iar acest folos este pacea sufletului, rugăciunea mai multă și mai simțitoare care ne apropie de Dumnezeu. Postim din dragoste de Dumnezeu și din dorința de a-l simți aproape. Postim pentru a dobândi lumina cea trebuitoare minții spre înțelegerea problemelor duhovnicești și lumești. Postim spre a experimenta ceea ce Mântuitorul însuși a trăit în pustie prin post și apoi ne-a încredințat că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu”. Postim de cele pământești pentru a ne hrăni cu cele cerești. Sf. Tihon încheie scurtul cuvânt despre post cu un îndemn stăruitor: „Pocăiește-te, înfrânează-te de la orice cuvânt, faptă și gând rău, deprinde-te cu virtuțile și întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu”. Să încercăm să postim după îndemnul Sf. Tihon și să ne pregătim potrivit pentru praznicul Nașterii Domnului! Așadar, după cum putem vedea, postul nu este un simplu regim alimentar pentru eliminarea toxinelor din organism, ci este în primul rând pocăință prin înfrânarea de la mâncare și mai ales luptă împotriva primului păcat capital al îmbuibării care este, cum spun Sfinții Părinți, rădăcina tuturor relelor, căci îmbuibarea naște desfrânarea, iubirea de arginți, lăcomia, trândăvia sau lenea, întristarea, slava deșartă și mândria. Așadar, postul însoțit de rugăciune îl întrarmează pe creștin în lupta cu cele opt păcate capitale. Sfântul Ioan Scărarul ne arată că „postul este o silire a firii și o tăiere împrejur a dulceții gâtlejului, curmarea aprinderii, alungarea gândurilor rele și eliberarea de visări, curăția rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minții, înmuierea învârtoșării, ușa străpungerii inimii, suspinul smerit, zdrobirea veselă, încetarea multei vorbiri, începutul liniștirii, străjerul ascultării, ușurarea somnului, sănătatea trupului, pricinuitorul nepătimirii, iertarea păcatelor, ușa și desfătarea raiului” (Sfântul Ioan Scărarul, Scara, trad. de preot prof. dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București, 1992, p. 219.). Mâncărurile de post sănătoase sunt cele tradiționale din legume și fructe și nu alimentele rafinate, chimizate, menite să păcălească văzul, mirosul și gustul creștinului. Aceste alimente „de post”, în marea lor majoritate nesănătoase, inventate de unii producători în scop pur comercial, nu îl îndeamnă pe om la înfrânare, ci la un consumism excesiv, la o păcălire a organismului cu surogate ieftine spre gâdilarea poftelor prin substituirea cărnii cu „salamul, pateul sau cârnatul de post”. Scopul postului este mântuirea sufletului și nu satisfacerea poftelor trupului. Creștinul contemporan nu trebuie să se lase ispitit și amăgit de aceste alimente de calitate îndoielnică. Este un post în care învățăm să dăruim, învățăm să nu-i uităm pe cei săraci, pe cei de pe străzi, pe cei bolnavi, pe cei din închisoare, pe bătrânii din azile, pe copiii din orfelinate și pe toți cei care suferă. Așa cum frumos se spune, decembrie este luna cadourilor, dar nu pentru că magazinele sunt pline cu de toate, ci pentru că Dumnezeu ne-a făcut un mare dar făcându-se om ca și noi, născându-se din preacurata Fecioară Maria, pentru ca noi să ne facem dumnezei ca și El. Așadar este un post al darurilor pentru că magii au venit la copilașul Iisus și i-au adus cadouri, arătând că-L primesc cu bucurie, fiind chiar Dumnezeu din cer. Și noi trebui să-i aducem daruri frumoase ca și magii. Dar ce daruri îi plac lui Dumnezeu? Lui îi place dragostea dintre noi oamenii, îi place buna înțelegere dintre noi, îi plac bucuria și lumina de pe chipul nostru când suntem toți ca o familie. I-ar place lui Dumnezeu să dăm ceva de mâncare celor flămânzi, să dăm o hăinuță groasă celor ce stau în frig, o vorbă bună celor întristați, un zâmbet celor supărați. „Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Mt. 25, 40). Ceea ce face ca Nașterea Domnului să se deosebească din punct de vedere estetic de celelalte Praznice Împărătești, în special Sfintele Paști, sunt tocmai tradițiile populare legate de această sărbătoare, tradiții care nu fac altceva decât să accentueze importanța momentului între celelalte acte mântuitoare din lucrarea lui Hristos în lume. Fie că este vorba de Moș Crăciun sau de bradul frumos împodobit ce simbolizează creația cea nouă întru Hristos, fie că simțim un reflex al dragostei creștine în cadourile oferite celor dragi, fie că ne umplem inima cu doxologia colindelor specifice nopții de Crăciun, prin toate acestea noi simțim fără îndoială că Nașterea Domnului este una dintre cele mai frumoase sărbători ale românului creștin-ortodox. Această sărbătoare de bucurie însuflețește inimile preoților și credincioșilor parohiei „Nașterea Domnului” – Catedrala Suceava al cărui hram îl poartă atât Capela în care se săvârșesc zilnic sfintele slujbe, cât și catedrala care se construiește. Aici, în această parohie, credincioșii sunt receptivi la îndemnurile și sfaturile duhovnicești ale preoților slujitori și cu bucurie sfântă așteaptă an de an această mare sărbătoare. Ea este cu atât mai importantă pentru credincioșii parohiei, întrucât în cea de-a doua zi a Crăciunului, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Pimen an de an a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească împărtășindu-le credincioșilor harul Sfântului Duh și dându-le binecuvântarea arhierească de care au atâta nevoie. Post cu folos ! Pr. ȘTEFAN ARGATU Parohia „Nașterea Domnului” Suceava