Din cauza unor lucrări la structura informatică

Sesizările de avarii la rețele electrice sunt preluate cu întârziere

 

Preluarea apelurilor privind avariile în rețelele de energie se realizează cu unele întârzieri și vor continua astfel până la sfârșitul acestei săptămâni, ca urmare a unor lucrări la infrastructura IT, informează Compania E.ON. Consumatorii de energie electrică sunt informați că activitatea de înregistrare a sesizărilor lor, în această perioadă, necesită un timp mai îndelungat, ca urmare a unor lucrări pe care compania le realizează la sistemul informatic ce deservește serviciul de Call Center. Lucrările de modernizare a infrastructurii informatice sunt programate să dureze până la sfârșitul acestei săptămâni. „E.ON Moldova Distribuție le cere scuze clienților pentru inconvenientele create astfel și îi roagă să aștepte timpul necesar pentru preluarea apelurilor de către operatori“, au precizat reprezentanții companiei. Reamintim că, prin intermediul Telverde 0800 800 929 consumatorii pot semnala întreruperi ale alimentării cu energie electrică, situații cu potențial de risc de accidente, precum tablouri electrice, posturi de transformare și firide neîncuiate ori cu sistemul de închidere deteriorat, stâlpi sau conductoare căzute la pământ. Serviciul este disponibil non-stop la numărul de telefon menționat, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă sau mobilă, fără costuri pentru client.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI