Un deal s-a supărat pe o căruță. Poate invers.

Sau câte ceva despre Festiv-valurile Naționale de Literatură și Festiv-visele noastre…
 

Ce caută valul-valurile în festiv? Să vină de acolo că au fost multe și pe majoritatea le-au măturat valurile vremurilor din viața noastră culturală? Că regiuni și localități obscure vor și ele să aibă festivalul lor? Le mai trebuie personalitățile! Că cele cu care s-au afișat… Viața m-a purtat în două regiuni: Bucovina și Teleoltenia. În fiecare au existat câteva festivaluri Naționale cu ,,rezonanțe” în viața culturală a țării. Am avut impresia că Zaharia Stancu și-a luat festivalul cu el în mormânt. Se organizează ca parastasul după cei duși, e pomenit la câțiva ani. Pe Marin Preda, înțelegem că invidioșii vor să-l suprime, dar cei care decid încă n-au curajul să impună pe homunculii lor, mai ales politici, ridicați la rang de bard național. Nomina… bunului-simț nu ne permite să le dăm și numele scris. Bucovina mea aici e fruncea. Mi s-a spus că cel mai longeviv Festival este legat de numele lui Labiș, ajuns la a 40-a ediție. De ce Eminescu a rămas în urmă, nu înțeleg, dar câte altele nu le percep eu ca alții… Arghezi și Caragiale se învârtesc în jurul cifrei de treizeci, urmați de Sadoveanu, Bacovia și Nichita și Văcăreștii. Curios lucru, un festival se ține cu regularitate. Se numește Magda Isanos – Eusebiu Camilar, cu adăugiri de alte nume în ultimii ani, ba și cu o ultimă rebotezare. A căpătat certificatul de și cu… ,,Rezonanțe Udeștene!! De unde și până unde? Rezon! Trei festivaluri deja celebre, toate legate de Suceava, de personalități culturale care, știm cu toții, au reușit să le țină în viață, să le impună. Credem că cei care au merite, ar trebui să fie evidențiați, nominalizați. Cu scuzele de rigoare nu le știu decât pe unele, așa că nu vreau să nedreptățesc pe nimeni. Trăiesc în cealaltă parte a țării, dar știu că afară de cei de pe afișe sunt implicați mulți alții. Am fost invitat în ultimii ani la Festivalul legat de Udești. Aș fi dorit să vorbesc despre participanți și premianți. De evoluția laureaților… Subiect interesant, plecând de la o sintagmă „Sol omnibus lucet”! Nimic nu-i nou sub soare? Ba da! Antologia cu acest nume scoasă de Consiliul Județean Suceava, cu tot ce s-a putut aduna de la nativii bucovineni, dar și de la cei care trăiesc aici, care demonstrează contrariul. Din cei 137 de antologați, mulți au ,,trecut” prin furcile caudine al acestui festival. Motivul care m-a determinat să bat literele tastei pentru a le aduna în cuvinte, apoi sintagme și propoziții sau fraze poate să vă pară absurd: Un deal și o căruță! Dealul se numește Oadeci. Este sigla, emblema comunei Udești de pe apa Sucevei. Acest deal, cred eu, s-a supărat pe o căruță! Normal că ar trebui să spunem: Treaba lui sau a lor. Numai că de fapt mie mi se pare că Oadeciul e supărat pe oameni. Pe participanții la acest festival și pe udeștenii care au fost privați de… Dar hai să încercăm să ne lămurim! Personal cred că lucrurile au suflet, suferă, îi iubesc sau dușmănesc pe oameni, iar acum am constatat că se și răzbună pe noi. Lucrările festivalului fost Magda Isanos – Eusebiu Camilar, fost Isanos – Camilar – Mircea Motrici și Constantin Ștefuriuc, rebotezat de curând în Rezonanțe Udeștene, se desfășoară în două zile, prima la Suceava, care nu are legătură cu subiectul nostru. A doua e la Udești, unde 14 ediții s-au desfășurat normal. Ultimele patru, nu! Normalul însemna primirea și omenirea invitaților la Primărie, o slujbă de pomenire pentru personalitățile udeștene, apoi un pelerinaj la mormintele scriitorilor Constantin Ștefuriuc și Mircea Motrici. Apoi la Casa memorială ,,Eusebiu Camilar” se prezintă de obicei cărțile aparținând udeștenilor sau cele despre sat, se premiază concurenții, se vizitează Centrul Cultural de la școală și cel de la Biblioteca din comună, numit ,,Unirea de sub Oadeci”, unde afară de scriitorii care au dat numele concursului, Magda Isanos și Eusebiu Camilar, s-au mai adăugat Constantin Ștefuriuc, poet, și Mircea Motrici, reporter. Satul se laudă cu un academician, Haralambie Mihăescu, și încă cinci membri atestați ai Uniunii Scriitorilor din România: Gavril Rotică, Liviu Popescu, Constantin Călin, Valeria Boiculesi, Constantin T. Ciubotaru. Lor li se mai adaugă medicul Vasile Ciubotaru, folcloristul Mihai Camilar, prozatorul Valeriu Cimpoeș, alte personalități, cetățeni de onoare din comună. După agapa de la Cabinet, (Căminul Cultural) unde sunt evocați scriitorii respectivi, de elevii școlii pregătiți de învățătorii Iacob, oaspeții se deplasează la Casa memorială ,,Mircea Motrici”, unde găsesc căruța despre care am amintit, situată în curte. Tratați după obiceiul bucovinean, cei prezenți ascultă vocea fostului reporter care îi întâmpină pe musafiri și evocă satul, Oadeciul, rugându-i pe cei veniți să-și prezinte creațiile lor în… căruța din curte. Acolo sunt urcați sau o fac singuri, concurenții și invitații de onoare (Ca să nu supăr voi cita doar câteva nume din fruntea listei: Constantin Abăluță, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Nicolae Cârlan, Liviu Ioan Stoiciu, Dan Lungu, Gellu Dorian, Ion Prăjisteanu, Margareta Labiș, Ioan Țicalo, Mihaela Grădinariu și încă alți vreo 15 scriitori de vază, mai ales din Moldova, pentru a face o repetiție generală în vederea întâlnirii, la focul de tabără de pe Oadeci, după ora 17,00, unde sunt așteptați de marele public udeștean. Pe Oadeci (al doilea deal ca înălțime din Moldova), se făcea odată horă cu tinerii din toate satele din jur. Nu știu de ce au fost obligați să coboare la Cabinet. Lumea zicea că bătăile iscate aproape de fiecare dată între flăcăii din sat și mai ales cei din Bosanci, pentru fete… Pe Oadeci bătrânii făceau picnicuri cu berbeci fripți haiducește. Pe Oadeci se făcea primirea pionierilor și uteciștilor la focuri de tabără, care țineau până noaptea târziu. Pe Oadeci venea toată suflarea satului să-i vadă, să-i audă pe scriitorii din sat, din țară, din teritoriile românești rămase în afara granițelor țării.. Copil fiind, când întârziam prea mult cu joaca, urcam pe Oadeci să văd dacă ai mei sunt acasă… Pe Oadeci ne dădeam întâlnire cu cei dragi, cu drăguțele noastre, ca studenți, ca salariați, toți care treceau prin sat mai ales de sărbători. La Duminica Mare ne pomeneam morții. Iarna, să ne colindăm, primeam urătorii, cetele de mascați, copiii cu plugușorul. Pe Oadeci , înainte de a se supăra Domnul Deal, i-am văzut prima dată pe uriașii George Muntean, prins de mijloc de Mircea Motrici, acesta de Adrian Păunescu, de Liviu Popescu, continuând cu mulți alți cunoscuți și necunoscuți în cea mai îndrăcită rusască, care s-a oprit parcă să-i culeagă dintre florile fete legate la mijloc cu bete, despre care sfielnicul Grigore Vieru spunea că ,,le ține catrința și ia, ca să le sublinieze fetia”… și pe mai scundul Vasile Tărâțeanu, care ne-a uimit rezistând la prelungita horă ,,de pe la noi”, imediat continuată cu jocul în doi, cu strigături de-ale bucovinenilor din Cernăuți, cărora, ca în cel mai incredibil concurs, le răspundea Grigore Vieru, că Basarabia nu-i mai prejos, iar George Muntean le ținea isonul cu ,,Păi nici noi nu suntem de lepădat!” și a intrat în horă și cu strigături Adrian Păunescu, despre care cineva spunea că ,,parcă are șăpte guri”. Rapsozi locali, banda lui Bidirel, pauză cerută de mirosul berbecului fript haiducește, de pastramă și fripturi de purcel, de celebrul caș de oaie, udate cu vestita țuică de prună, cu vin deșertat din damigene pântecoase și alintat cu melodii de inimă albastră, cu doine și marșuri sau cântece patriotice pe care cele șapte trupci le duceau peste satul care lăsase ferestrele deschise sau făcuseră roate în jurul focului uriaș, care părea că vrea să încălzească cerul și să lumineze toată Bucovina. Apoi s-a auzit glasul tremurat de emoție a lui Grigore Vieru doinind jalea fraților noștri despărțiți de neprieteni. Răspundea cu alte doine Vasile Tărâțeanu, înfiorându-ne cu jelania altor frați, de trupul țării separați. Bubuia Vocea lui Păunescu, ungea parcă la suflet spusa molcomă a lui bădița George Muntean, care ne spunea că din ograda aflată ”la noi” se certa cu vărul-său peste hotar, acum domiciliat în Ucraina, căci de vizitat nu se putea… Ridicau paharul și noi ne ascundeam lacrima, ei erau goniți de uniforme… Oare pentru că festivalul și-a schimbat numele de vreo 3-4 ani s-a supărat Oadeciul pe noi? Aproape de momentul când lumea se pregătește să urce dealul se adună norii, se stârnește un vânt dușmănos, apoi baierele cerului par să se deschidă și alalia ține o oră încheiată, stingând focul de la groapa cu așa de așteptata friptură haiducească, măturând mesele cu bucate , surpând drumul de acces… Toată lumea se adăpostește de furtună, oaspeții își iau rămas bun, aleargă la autobuze, la mașinile mici și căruța rămâne iar singură în curtea casei, cu speranța că la anul… Starostele ultimilor ediții, Zâna cea blondă, Carmen Veronica Steiciuc, alături de bruneta și primitoarea doamna gazdă Rozalia Motrici mulțumesc juriului, acum reprezentat de prof.univ. Vasile Spiridon, lui L.D. Clement, care nu-și uită meseria de reporter și mai trage o ultimă imagine, lui Liviu Popescu, unul dintre inițiatorii acestui festival și cel prezent la toate edițiile, lui Nicolae Cârlan străin de Udești, dar cetățean de onoare al satului pentru că a făcut cele două case memoriale, oficialităților din comună, celor prezenți la această ediție… (Lista participanților poate fi citită pe net). Ca de-al casei, rămân printre ultimii și mă întreb care dintre cei trecuți prin căruță se vor dedica scrisului și câți vor duce mai departe speranțele noastre la următoarele festi-valuri sau festi-vise… Oare de ce-mi vine să-i trag o palmă căruței? Nu cumva chiar ea a chemat din gelozie ploaia? Mă uit la fața teșită a Oadeciului și constat că acolo a răsărit soarele. Își râde dealul de noi? A plâns, el știe de ce, cu lacrimile acelor nori vărsați peste sat? S-a răzbunat pe oaspeții pe care n-a vrut de atâta timp să-i mai găzduiască. Să fie din cauza rebotezării numelui? Nu-i place! Păi voci au și propus revenirea la… Să fie… Am o durere de suflet, un soi de așteptare înșelată. Străbătând țara de la Dunăre la Obcine am venit cu speranța că îi voi întâlni sau reîntâlni pe Elisabeta Isanos, Vasile Tărâțeanu, Constantin Călin, Doina Cernica, Constantin Blănaru și alți dragi sufletului meu. Motivările lor nu mă interesează, lipsa lor mă doare… Mi-i dor de cei care sunt așa de departe, cu care am petrecut momente unice încât în viața asta a noastră nu cred că vor mai putea ajunge pe Oadeci: Eusebiu Camilar, George Muntean Mircea Motrici, Grigore Vieru. Ce va să mai fie? Iar voi urca de unul singur sus, pe Oadeci, ca să mai satur de vederea satului, a împrejurimilor, a ogrăzii unde ușa casei părintești nu se va mai deschide niciodată… Dealul de aceea nu mai vrea să ne primească, păstrează doar pentru noi amintirile, peisajul… Mi-a venit o idee! Totul e să mi-o accepte cei vizați: Ce-ar fi să revenim la vechiul nume al Festivalului și la anul să aducem căruța aici, sus, s-o facem tribuna viselor noastre? CONSTANTIN T. CIUBOTARU Udești-Roșiorii de Vede

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: