Cursul euro a scăzut de la 4,3497 la 4,3320 lei, într-o ședință în care deschiderea s-a realizat la 4,3460 – 4,3490, în ușoară creștere față de închiderea de miercuri. După o scădere până la un minim de 4,3270 lei, euro a revenit peste pragul de 4,33 lei, la ora 14, cotațiile fiind de 4,3360 – 4,3390 lei, iar volumele de tranzacționare fiind unele medii. Cursul dolarului american a coborât de la 3,3743 la 3,3337 lei, iar cel al francului elvețian a urcat de la 3,4763 la 3,4822 lei. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru decembrie la 4,4450 – 4,4699 lei, în scădere față de zilele precedente. Stabilitatea leului va fi întărită în perioada următoare de o nouă emisiune de obligațiuni pe care finanțele o vor lansa pe piețele externe pentru a acoperi eventualele riscuri care pot apărea în cazul în care nu va fi prelungit acordul preventiv cu FMI. Valoarea emisiunii de euro-obligațiuni cu scadența la zece ani este estimată la 1 – 1,5 miliarde euro, analiștii anticipând scăderea randamentelor sub 4%. Reamintim că în februarie, Trezoreria s-a împrumutat de pe piața americană, tot pe zece ani, cu 1,5 miliarde dolari. Monedele din regiune se depreciau ușor în fața euro, cea poloneză coborând la 4,237 – 4,252 zloți, iar cea maghiară la 288,9 – 291,3 forinți. Creșterea indicelui de încredere al consumatorilor și șefilor de companii din zona euro a avut un efect pozitiv asupra raportului euro/dolar, care a urcat ieri la 1,2935 – 1,3005, după o scădere miercuri la 1,2837 dolari. La Sibiu, euro se tranzacționa pe iunie la 1,2950 – 1,3009, respectiv la 1,2907 – 1,2940 dolari, iar uncia de aur creștea pe iunie la 1.398 – 1.407 dolari.
După creșterea de miercuri a euro cu doi bani, ieri leul a reușit să recupereze o parte din terenul pierdut, pe fondul deprecierii monedei americane față de cea unică.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii