Din cauza focurilor nesupravegheate

Incendiu după incendiu

> Sute de pompieri, voluntari și lucrători silvici au fost mobilizați pentru stingerea incendiilor din fondul forestier > Pompierii militari au reușit sâmbătă seară să stingă focul izbucnit joi la fondul forestier de la Gura Haitii > Ieri, la ora 13, la Dornișoara încă ardea, dar 300 de oameni luptau să învingă flăcările
 

Curățenia de primăvară pe terenurile agricole, dar mai ales neglijența oamenilor provoacă zilnic incendiu după incendiu în județul Suceava, la care pompierii sunt nevoiți să intervină pentru ca nu cumva flăcările să cuprindă suprafețe și mai mari sau să intre în fondul forestier. De cele mai multe ori, intervențiile de ore și chiar zile în șir ale pompierilor au succes și focurile purtate după voia vântului sunt stinse în limitele găsite. Alteori însă, focul se lasă greu potolit și provoacă pagube importante. Desfășurătorul evenimentelor care au ținut și țin încă pompierii militari “pe baricade” se prezintă astfel: Vineri, la ora 12.08, Detașamentul Fălticeni a fost solicitat să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și arboret, pe o suprafață de aproximativ 2 hectare, în comuna Baia, cu posibilități de propagare la alte 3 hectare ale fondului forestier. După mai bine de cinci ore de intervenție, militarii, împreună cu cinci voluntari ai SVSU Baia, au reușit lichidarea incendiului în limitele găsite. Cauza, aceeași ca în toate celelalte cazuri: flacăra provenită de la un foc în spații deschise, lăsat nesupravegheat. Tot vineri, la ora 16.04, Detașamentul Câmpulung Moldovenesc a fost solicitat să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, lăstăriș, resturi de exploatare și arboret în comuna Frumosu, pe o suprafață de aproximativ 500 mp, cu posibilități de propagare la fondul forestier. Militarii, împreună cu 50 de membri de la Comitetul Local pentru Situații de Urgență Vama și 15 lucrători silvici au lichidat incendiul în limitele găsite. Sâmbătă, la ora 13.26, este rândul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus să localizeze și să lichideze un incendiu izbucnit la vegetație uscată și fond forestier (litieră și doborâturi), pe o suprafață de aproximativ 2 hectare, în localitatea Costileva, cu posibilități de propagare la întreg fondul forestier. Incendiul s-a propagat peste graniță din țara vecină, Ucraina. Cu sprijinul militarilor de la Detașamentul Rădăuți și a unui număr de 10 voluntari de la SVSU Brodina, s-a reușit lichidarea incendiului în limitele găsite. 7 ore o intervenție la Probota La ora 15, pompierii din Fălticeni interveneau pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și fond forestier (conifere), pe o suprafață de aproximativ 3 hectare, în localitatea Probota, cu posibilități de propagare la alte 10 hectare ale fondului forestier. După mai bine de șapte ore de intervenție, militarii, împreună cu trei voluntari ai SVSU Dolhasca și 10 lucrători silvici au reușit lichidarea incendiului în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a acestuia a fost stabilită ca fiind flacăra provenită de la un foc în spații deschise, lăsat nesupravegheat. Tot militarii Detașamentul Fălticeni au fost solicitați și la ora 15.57 să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 750 mp și cinci traverse ale unei căi ferate industriale scoase din uz, în municipiul Fălticeni, strada Magazia Gării. Militarii au reușit lichidarea incendiului în limitele găsite. La ora 16.52, Detașamentul Vatra Dornei era chemat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și resturi de exploatare pe o suprafață de aproximativ 1 hectar, în satul Rusca, comuna Dorna Arini. La fața locului s-au deplasat 29 de militari de la Detașamentele Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, incendiul fiind lichidat în limitele găsite. Zeci de ore luptă pentru salvarea pădurilor din zonele Gura Haitii și Dornișoara 8 ofițeri și 47 de subofițeri, 10 pompieri voluntari de la SVSU Șaru Dornei, și cam 100 de lucrători silvici de la ocoalele Vatra Dornei, Crucea, Breaza, Broșteni, Pojorâta au luptat eroic cu focul pentru stingerea unui incendiu izbucnit joi, în comuna Șaru Dornei, sat Gura Haitii. Ardeau pentru început 4 ha de vegetație uscată, dar focul purtat de vântul puternic a intrat repede și în pădure. Mai bine de două zile au luptat cu focul pompierii militari, voluntarii și lucrătorii silvici pe care l-au dovedit cu greu, abia sâmbătă seară. Au fost afectate în zonă 15 ha de vegetație uscată și pădure. La circa o săptămână după ce au reușit să stingă un incendiu ce a durat 5 zile, pompierii militari au luat-o de la capăt vineri seară la Dornișoara, zona Piciorul Zgârcului, unde ardeau încă ieri la prânz circa 13 ha de vegetație și pădure. Duminică la ora 13 focul era localizat și pompierii munceau pe rupte la lichidarea lui. Au fost mobilizați pentru această misiune 260 de pompieri militari, 40 de lucrători silvici și voluntari de la SVSU Poiana Stampei. O muncă titanică au avut de dus militarii care au urcat cu mașinile doar până la cota 1200. Între 1200 și 1600 unde se manifesta de fapt incendiul, ei au cărat materialele necesare localizării și stingerii incendiului pe brațe, urcând cu ele o pantă cu o înclinație de circa 40%.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI