Miorița, în variantă de secol 21, la "Pârâul Porcului”

130 de alice în piciorul ciobanului rival

Joi seara, la ora 20.20, Poliția orașului Liteni a fost sesizată, prin „S.N.U.A.U 112”, de un anume Ionel V., de 33 de ani, localnic, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe un câmp, în zona numită „Pârâul Porcului”, a fost împușcat în membrele inferioare cu o armă de vânătoare cu alice, de Gheorghe G., de 42 de ani, localnic.
 

Nu mai puțin de 130 de alice au fost scoase de medici din piciorul drept al victimei! Adversarii sunt ambii ciobani și s-ar fi certat de la locul de pășunat… Cu ocazia verificărilor – informează IPJ Suceava – s-a stabilit că, în cursul zilei respective, în jurul orei 18, partea vătămată se afla cu o turmă de oi în locul numit „Pârâul Porcului”, timp în care a venit Gheorghe G., cu o armă de vânătoare, și l-a împușcat în zona membrelor inferioare. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu „plagă împușcată membru inferior drept, posibil alice” și a rămas internată. În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor condițiilor în care s-a produs evenimentul. După ce l-a rănit pe celălalt cioban, agresorul a fugit cu tot cu armă de la locul incidentului. Polițiștii l-au căutat aproape toata noaptea și, în final, l-au găsit pe raza localității de baștină. Agresorul nu are permis de port armă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI