oKilă peste tot

Rușinea este prea scumpă pentru unii

Pe cuvântul meu de simplu cetățean, a cărui bunică are răbdare să stea la coadă pentru a plăti taxele și impozitele (casa și terenurile sunt pe numele ei), că era să cad de pe scaun când am aflat ce retribuții se învârt pe la bugetari.
 

Asta în urma propunerii social-democrate a premierului Victor Ponta de a mai taxa niște salarii. Ale cui? Ale bugetarilor. Care bugetari? Ăia care încasează mai mult de 1000 de euro (!!!), lunar. Să dea boala-n mine (transmisibilă definitiv și irevocabil către politicieni) dacă m-am gândit vreodată că un „învârte câteva hârtii”, cu timp de program printre pauzele de cafele, nu că ar câștiga 1000 de euroi lunar ci chiar peste. Păi, fraților, bunică-mea are o pensie de nici 400 de lei (calculați voi cât ar veni în euro) și se sacrifică să-și plătească dările. La timp. Că, Doamne ferește, o iau ăștia în tărbacă de nu scapă de datorii nici strănepoții. Iar unii mai șmecheri, posesori de scaune ergonomice, birouri de firmă și computere la care se uită de multe ori ca vaca la schiuri (pe ale căror tastaturi sau unități mai varsă „din greșeală” cafeaua, plângându-se ulterior că s-au defectat dintr-un accident) încasează sume pe care meseriași de meseriași și muncitori de muncitori le obțin cu greu. Nu în țărișoara noastră dragă, ci prin alea occidentale. Aș încheia prin a spune că ălora (la urma urmei, niște profitori ai tuturor sistemelor care s-au perindat, adaptându-se unul la celălalt, de-a lungul istoriei noastre) ar trebui să le fie rușine. Dar asta este prea scumpă chiar și pentru veniturile lor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI