Taina Cununiei în Epistola către Efeseni

Ideile exprimate aici au inspirat mai mulți Sfinți Părinți (Clement Alexandrinul, Ioan Gură de Aur) în comentariile lor substanțiale cu privire la acest eveniment important din viața omului. De altfel, paralela Hristos – Biserică, soț – soție este unul dintre cele mai profunde exemple ale înțelepciunii pauline.

 

Iubirea lui Hristos pentru Biserică și a soțului pentru soție Sfântul Apostol Pavel începe discuția despre Taina Căsătoriei cu una dintre cele mai faimoase comparații din istoria creștinătății: „Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor și este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, așa și femeile bărbaților lor, întru totul. Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt, și ca s-o înfățișeze Sieși, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihană” (Efeseni 5, 22-27). Din nou, în acest fragment, femeia apare ca fiind subordonată bărbatului. Însă, dacă ținem cont de adagiul patristic al Sfântului Nicolae Cabasila, cum că nu doar trupul fără cap nu are viață, ci și capul fără trup, atunci înțelegem mai bine consistența organică a Cununiei. Bărbatul este cap femeii, tot astfel precum Hristos este Cap al Bisericii. Această afirmație înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, decât o responsabilizare sporită a bărbatului, care trebuie să se comporte față de femeia sa în același mod în care Hristos S-a comportat față de propria Biserică. Hristos, precum știm, S-a jertfit pentru păcatele noastre, primind moartea pe Cruce. Așadar, bărbatul trebuie și el să îndure pentru soția sa ceea ce Hristos a îndurat pentru Biserică. În perioada actuală, există poate mulți bărbați care utilizează doar prima parte a acestui fragment pentru a-și subordona femeile, fără a ține cont de mesajul paulin în întregimea sa. O femeie se poate supune total doar unui soț capabil de un sacrificiu suprem pentru ea. Un bărbat trebuie să fie gata să își dea inclusiv viața pentru propria soție, dacă vrea totodată un respect și o dragoste deplină din partea acesteia. În caz contrar, prima afirmație nu poate avea decât o rezonanță cazonă, lipsită de orice organicitate. Cum mai putem vorbi de familie ca mica biserică atunci când relația dintre soți capătă o calitate totalitaristă? Dacă iubirea bărbatului nu merge până la sacrificiul suprem, atunci el nu poate pretinde din partea soției sale supunerea completă. În definitiv, te poți supune liber doar celui pe care îl iubești, fiindcă, dacă te supui din constrângere, atunci nu devii nimic altceva decât un rob, nu o persoană iubită. Taina profundă a Cununiei „Așadar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia, pe sine se iubește. Căci nimeni vreodată nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică. Astfel și voi, fiecare așa să-și iubească femeia ca pe sine însuși; iar femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni 5, 28-33). Partea finală a mesajului paulin din Epistola către Efeseni cuprinde o dezvoltare a ideilor exprimate anterior. Bărbații sunt îndemnați să își iubească soția precum își iubesc trupurile. De ce tocmai această comparație? Pentru că soții reprezintă împreună un trup, iar bărbatul este capul acestui trup. O altă interpretare ar fi aceea că iubirea noastră trebuie să depășească orice instinct de conservare și să se dăruiască deplin soțiilor, astfel încât nicio piedică să nu existe în calea realizării sale. Taina Cununiei, observă Sfântul Apostol Pavel, este una mare, dar întru Hristos și în Biserică. Aici ni se atrage atenția că nu orice fel de iubire jertfelnică poate fi considerată taină desăvârșită, ci doar cea realizată întru Hristos spre mântuire și prin binecuvântarea oferită de Biserică. Fraza finală a fragmentului citat trebuie interpretată prin optica din paragraful anterior. Bărbații trebuie să își iubească femeile așa cum se iubesc pe sine. Tăria egoismului trebuie să fie covârșită de intensitatea iubirii, astfel încât să nu ne temem de nimic în vederea apărării și protejării soției. Femeia este îndemnată să se teamă de bărbat, dar putem oare să vorbim aici de o teamă ancestrală de un fel de stăpân care se comportă agresiv și se consideră centrul universului? Nicidecum. Esența acestei fraze poate fi extrasă printr-o comparație potrivită. Cum ne temem de Dumnezeu? Ca de un Stăpân barbar și insolent Care Se arată plin de asprime în fața celui mai mic păcat al nostru? În niciun caz! Dumnezeu este asemenea unui Părinte iubitor de fii și, atunci când spunem că ne temem de El, ne temem de fapt să nu-L rănim și să Îl facem să sufere din pricina fărădelegilor noastre. Așadar, femeia se poate teme doar să nu-l piardă pe bărbat, să nu piardă iubirea și respectul său, dar doar atunci când el se dovedește capabil să o iubească la intensitate maximă, și nu ca pe un obiect, așa cum se întâmplă atât de des. Supunerea familială reciprocă și ferirea de desfrânare Supunerea femeii și iubirea bărbatului sunt temele abordate de Sfântul Apostol Pavel și în Epistola către Coloseni. Aici, el afirmă următoarele: „Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaților, iubiți pe femeile voastre și nu fiți aspri cu ele. Copiilor, ascultați pe părinții voștri întru toate, căci aceasta este bineplăcut Domnului” (Coloseni 3, 18-21). Mesajul explicitat în paragrafele anterioare transpare și în acest fragment, rezumând pe scurt cele enunțate. Supunerea femeii este privită drept un fapt oarecum asumat, mai ales în contextul lumii antice în care poziția sa socială era net inferioară bărbatului. Însă, așa cum am observat anterior, această supunere nu înseamnă o slujire oarbă, ci o formă de respect față de iubirea plină de tandrețe a bărbatului. Atunci când o persoană te iubește, ea te și cunoaște și nu va face un lucru rău împotriva ta. Prin urmare, vei tinde să respecți o astfel de persoană și să te supui deciziilor sale potrivite. De altfel, niciun text scripturistic nu îndeamnă femeile să se supună soților orbește, într-un mod lipsit de discernământ, ci să încurajeze astfel iubirea lor și să îi ajute în toate, fără a provoca certuri inutile. Ultimul sfat pe care îl observăm în Epistolele pauline apare în prima Epistolă către Tesaloniceni: „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră; să vă feriți de desfrânare, ca să știe fiecare dintre voi să-și stăpânească vasul său în sfințenie și cinste, nu în patima poftei cum fac neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 4, 3-5). Aici este condamnată desfrânarea, deși nu se face nicio referire directă la Taina Cununiei. Însă, în lumina textelor analizate în ultima vreme, putem observa faptul că Taina Cununiei reprezintă modul binecuvântat în care bărbatul și femeia pot conviețui fără a cădea în păcatul desfrânării. (Protopopiatul Suceava II)