Când eram copii, intram prin prăvăliile burdușite cu jeleuri, caramele sau baclavale. Pe pereți era afișată cu litere de-o șchioapă expresia ,,Clientul nostru e stăpânul nostru”. Când vânzătorul cu halat alb, scrobit îți întindea pachetul cu marmeladă zâmbea prietenește și protector și asta te făcea să te simți respectat, chiar dacă nu era vorba decât de clipele petrecute într-o șandrama fisurată de cutremur. Astăzi în comerț se trăiește bine, îți vine să spui nedreptățind cumva o parte a tagmei comercianților. Orice s-ar crede, câteodată doamnele de la casă sunt pline de bijuterii și au un fel de a privi cumpărătorul ca și cum prin mișcările lor de „altețe regale” i-ar face omului o favoare. Dumnealor nu au puterea să priceapă că pâinea lor de toate zilele vine și de la cel mai nevoiaș dintre cumpărători. Batjocura față de banul consumatorului continuă, e îmbrăcată în haina nouă a scuzelor peltice și fără de noimă. Ce-am văzut cu ochii mei vor confirma poate în sinea lor și unii dintre cititori, care mai au putere să se revolte. La cea mai mică neatenție, banul nostru se duce pe apa sâmbetei. Într-unul din magazinele pe care îl frecventez (doar pentru că este situat în drumul meu spre casă), nu demult, o cumpărătoare s-a întors stânjenită cu marfa pentru că a constatat acasă că aceasta este expirată. Femeia nici nu-și mai găsea cuvintele, de parcă ea ar fi purtat vina și nu lucrătorii magazinului cu pricina. În fine, marfa a fost schimbată. Dar ce te faci dacă din grabă sau neatenție te descotorosești de bonul eliberat de la casă și te pricopsești cu marfa, care ar fi trebuit scoasă deja de la raft? Dar dacă ești în vârstă și vederea nu te ajută? Rămâi păgubaș, cu banul tău, cu munca ta, cu vai și amarul ei de viață! Deștepții se îmbogățesc pe spatele proștilor și viața merge mai departe…
Puncte... de vedere
Suntem săraci, suntem prea săraci pentru a ne mai bate joc unii de alții. Privesc dimineața rădăuțenii înfrigurați ce-și potolesc foamea cu vreun covrig cald, savurat ca o delicatesă rară… Sunt târgoveți sosiți de la munte sau chiar localnici ieșiți prin piață cu treburi.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii