„Hora Unirii” s-a jucat ieri și la Grădinița „Prichindel” Suceava

Ca orice român care își respectă trecutul și istoria, preșcolarii și cadrele didactice de la grădinița ,,Prichindel” Suceava au sărbătorit cu mult entuziasm ziua de 24 Ianuarie, eveniment important al istoriei neamului nostru, Unirea Principatelor, prin activități instructiv-educative și cultural-artistice ce s-au transformat în adevărate lecții de istorie și patriotism.
 

Cu ajutorul povestirilor prezentate de doamnele educatoare, a imaginilor sugestive și a ambientului creat în sala de spectacol a grădiniței, copiii au intrat cu emoție, curiozitate și interes în ,,vremea Unirii”. După activitățile desfășurate independent, de fiecare grupă în parte, preșcolarii, îmbrăcați în haine ce sugerau întoarcerea cu 154 de ani în urmă, pe ritmul unor melodii patriotice mobilizatoare, însoțiți de doamnele educatoare, au intrat în sala de spectacol: moldovenii de o parte a Milcovului, muntenii de cealaltă parte. Când Divanele ad-hoc ale celor două țări, Moldova și Țara Românească, prezente în sală (în cadrul jocului de rol organizat), au anunțat cu bucurie alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în ambele țări, copiii au trăit cu adevărat Unirea. Au aclamat strigând numele domnitorului, i-au ascultat discursul și l-au felicitat pe domnul Principatelor Unite Române. De la manifestare nu a lipsit cunoscutul cântec „Hora Unirii”, ce a însuflețit lupta pentru Unire a românilor într-o singură țară. ,,Hora Unirii” i-a chemat apoi ,,să dea mână cu mână” pe toți urmașii lui moș Ion Roată, ai lui Cuza Vodă, Alecsandri, Kogălniceanu, cinstind la zi de mare sărbătoare înțelepciunea poporului român, vitejia, sacrificiul suprem în împlinirea visului de veacuri. Marea Horă a Unirii i-a unit pe toți, moldoveni și munteni, țărani și boieri, cărturari și negustori, iar sala de spectacol a răsunat de bucuria și freamătul unirii, amintind de ziua de 24 Ianuarie 1859. Direct implicați în desfășurarea evenimentelor, copiii au înțeles deplin și au trăit afectiv momentul unirii. Adevărată lecție de istorie națională, activitatea de ieri, alături de multe altele organizate în Grădinița ,,Prichindel”, urmărește cultivarea la copii a dragostei de neam și țară, credința în valorile naționale, atașamentul profund față de locurile natale, în care au trăit și au luptat strămoșii și în care ei își clădesc viitorul. (Prof. SANDA ACHIHĂIE, Grădinița ,,Prichindel” Suceava)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI