D’ale legii electorale

Motto: „Deocamdată-i vifor. Năprasnica-i vâltoare, Cântând ca mii de dascăli, Se tânguie haihui!” (Serghei Esenin, „Răspuns”)

 

Știți cum va arăta parlamentul rezultat din recentele alegeri care, culmea, n-au fost fraudate așa cum se temea cel din capul statului? Ei bine, aflați că va fi asemenea salamului de pui de pe vremuri, vândut de niște hâtri la cei neîncrezători, avizi de certitudini, până au fost asigurați că nu-i chiar numai pui, e jumi-juma, un pui și-un cal, un cal și-un pui și tot așa… Păi, ca s-o spunem pe dreptate, parlamentul care se va întruni, când se va întruni, va semăna cu acel salam din epoca de aur, dar proporția între cele două componente va fi și mai drastic în favoarea uneia: un elefant USL și un șoricel, nici măcar șobolan, ARD-ist. Cu toate că șoriceii sunt veniți de pe locurile II și III, adică sunt redistribuiți (erau distribuiți în altă parte!), fără colegii și fără scaune, prima grijă a ultramajoritarilor ar fi să-i sterilizeze, să nu se înmulțească necontrolat și să ajungă să roadă urechile elefanților. De cum s-a anunțat rezultatul alegerilor, arediștii arătau ca ieșiți dintr-un cataclism, șifonați, mototoliți, tăvăliți, dar și-au făcut curaj să dea cu gura pe la televizor, să dea vina unii pe alții, să arate în ograda celorlalți, pe capul cărora vor cădea toate necazurile, ei fiind scăpați (speră că vor fi regretați) de povara guvernării pe timpuri neprielnice. Așa de grea a fost povara înfrângerii în alegeri că domnul guvernator de la Cotroceni, plecat să se întâlnească și să se întrețină cu lumea bună, nu s-a putut bucura de Nobelul primit în comun cu U.E., la care și-a adus o apreciabilă contribuție, îndoindu-și coloana de numărate ori. Supărarea îi era dată și de refuzul Angelei Merkel, dar și al Departamentului de Stat al SUA, de a vota pentru el, care nici măcar n-au mai vrut să infirme rezultatul votului popular. Acum, aflat singur în fața celor doi, ba se poate zice că sunt chiar trei și chiar mai mulți, când nu mai poate juca nici pe cartea măsluită ARD – PPDD – UDMR, rămâne cu satisfacția că a putut amâna un timp desemnarea unui prim-ministru, până s-a ajuns la singura variantă așteptată: nominalizarea lui Victor Ponta. Așa de bine și-a pregătit domnul Băsescu partea finală a mandatului, încât este nevoit să-și calce pe inimă și să facă ceea ce nu vrea să facă, altfel decât sub imperiul salvării proprii. Și, totuși, domnul guvernator nu stă chiar așa de rău, nu-i de plâns, că a avut grijă ca prin legea electorală a redistribuirii, atât de nedreaptă și absurdă, să-și refacă o parte din harem (cine lipsește oare?) și să mai păstreze o urmă de partid cu care să intre iar în cărți când va fi la pensie. O parte din talibanii care au contribuit la acel 16% de neuitat zice că ar trebui un alt partid de dreapta, PDL-ul fiind compromis și perimat, iar Vasile Blaga, perdant mai mult pe mâna altora, decât pe mâna lui, va fi nevoit să lase locul alteia, Ilenei lui Cocoș, care confirmă zicala cu râia și cu capra. Dacă Blaga va fi sacrificat, ar fi bine să spună că plătește pentru nesăbuința lui Băsescu, a Monicăi Macovei și a lui Cristian Preda de a-și spurca țara, așa cum este ea, în fața străinilor, inventând tot soiul de acuzații care mai de care mai trăsnite și răuvoitoare. Vor trebui să se supună „tiraniei majorității”, ei care nu recunosc dreptul demosului, deși se proclamă sus și tare democrați veritabili și singuri. Deocamdată trebuie să se treacă cu bine peste vinerea cu tâlc în care troica Nuți, Boc și Falcă, folosind și veștile rele despre legătura dintre oamenii politici și oligarhia bancară, vor încerca să-l depună pe Blaga, rămânând ei mari și tari peste un partid în agonie, situație care n-ar trebui să surprindă, fiindcă PDL-ului i s-a prezis un sfârșit ca al țâfnosului P.N.Ț.-C.D. Nici în tabăra învingătorilor nu-i deplină liniște, apele fiind tulburate de intervenția, pe dedesubt, a unora (gurile rele zic că este Geoană) care ar fi inițiat niște „tratative” cu domnul Băsescu. Geoană nu-i la prima trădare, a mai pățit-o, amintindu-ne de Gingis-Han care zice că cine a trădat o dată, mai trădează, motiv pentru care el tăia capul trădătorilor. Până la „decapitarea” lui Geoană, să ne amintim că el a trecut pe lângă Cotroceni „la mustață”, fiind învins de fusul orar și de voturile măsluite, la Paris, de Teodor Baconschi, pedepsit, la alegerile din 9 decembrie a.c., de cei care nu l-au vrut. Inconștiență și inconsistență se cheamă atitudinea de a para o acuzație cu o gafă de proporții, adică eu, marele Geoană, nu vreau să fiu desemnat prim-ministru, vreau să desemnez prim-miniștri, lovind direct în Crin Antonescu și în hotărârile Congresului USL. Cazul Geoană va fi rezolvat de cei în drept, este mai mult o acțiune de tulburat apele, dar ce pare mai grav este intenția lui Victor Ponta de a trata cu UDMR-ul, în ideea că ar putea fi luați la guvernare, atitudine care a stârnit reacții adverse din partea liberalilor și numai a lor. Cei mai mulți nu mai vor o guvernare cu secuio-maghiarii, pe motivul întemeiat că nu urmăresc decât privilegii pentru minoritarii din HARMUCOV, nu sunt străini de politica extremiștilor și a românofobilor privind regionalizarea pe criterii etnice, autonomia teritorială și disoluția României. Într-un caz de, udemeriștii vor asculta de glasul lui Tökés și nu de glasul rațiunii; nu s-a auzit de la niciun udemerist o condamnare publică a atitudinii antiromânești promovate de extremiștii secui și unguri. Nu cred că o colaborare cu UDMR mai dă bine la urechea UE, mai ales că ei au rezolvat exemplar problema națională: fie n-o recunosc, fie au reprimat-o cu mult timp înainte. Lumea cea multă, proștii cum o denumesc în derâdere și cu superioritate găunoasă cei din clubul deștepților subțiri, de dreapta, așteaptă răbdătoare să fie mai bine, și dacă nu-i mai bine – n-are cum să fie, trece și peste asta, bine c-a scăpat de podoabă, și să nu fie mai rău. Niște măsuri reparatorii, de îndreptare, vor putea fi luate, fie cele de strâns cureaua la cheltuieli inutile, începând cu cei 588 de parlamentari. Cei intrați cu redistribuirea nici n-ar trebui băgați în plată, sunt onorifici și, cum am zis, să vină cu scaunul de acasă. Dar sunt suficiente robinete lăsate deschise de Boc (se lăuda că le închide) care trebuie închise și trebuie urmărit fiecare leu plecat din vistieria publică. Și, apoi, plătesc toți impozite în raport cu veniturile realizate? Eu cred că sunt în țară mulți bani (poate nu destui) care trebuie adunați și bine economisiți, acțiune care ne-ar scuti de a sta cu mâna întinsă permanent. După cum se știe, până în prezent niciuna dintre temerile ultrademocraților, cântate pe la porți străine, nu s-a adeverit; nu se va adeveri nici cea pe post de sperietoare, de alunecare spre est, deși n-ar fi rău să avem relații economice atât cu Rusia, cât și cu China, cum au alții mai mari sau mai mici. Dacă investitorii din Rusia acaparează ce-a mai rămas din industria românească, nu înseamnă că ne vindem rușilor, înseamnă altceva: că investitorii din apus nu consideră atractivă piața românească. Știm noi că, peste capul nostru, nu sunt înțeleși unii cu alții, pentru a acapara, la prețuri de nimic, bruma de avere rămasă în urma tăvălugului privatizării? Apusenii n-au niciun motiv să nu recunoască realitatea politică de la noi, rezultată în urma alegerilor, și nici măcar n-au rămas surprinși de proporțiile dezastrului înregistrat de popularii de dreapta de pe Dâmbovița, așa că Ponta le va fi un partener legitim, în ceea ce ține exclusiv de guvern. Pe de altă parte, coabitarea dintre Palate ține acum exclusiv de domnul Băsescu, care rămâne suspendat de parteneriatul strategic cu SUA; dar să nu cumva să creadă că numai de el depinde instalarea scutului de la Deveselu și numai el poate trimite soldații români prin Afganistan. Oare cât de lipsit de perspicacitate poți fi ca să nu-ți dai seama că americanii au nevoie de carne de tun ieftină, nu de prieteni? Pentru unii, calendarul mayașilor și-a îndeplinit profeția: Săvârșitu-s-a!