Corespondență din China

Piatra lui Buddha din Insula Hainan

Despre frumusețea unică a Insulei Hainan cuvintele nu pot să acopere în întregime ceea ce simți când ești acolo, când plimbându-te vezi plantații de cafea (ah ce aromă plăcută are cafeaua de Hainan!), cacao, ceai, plantații de piper, arbori de cauciuc etc.
 

Am gustat aici multe sortimente de banane, piersici yantao, shanzhu și alte fructe specifice locului al căror nume nici nu pot să-l traduc în românește. În drumul spre Templu am poposit pentru un timp în Muzeul cristalelor, ceva deosebit. Am aflat că în afară de plantații luxuriante, aici se produce mult cristal, foarte mult și de cea mai bună calitate. La muzeu am descoperit și că sicriul lui Mao Zedong este confecționat din cristalul produs aici. De fapt, în zonă sunt și foarte multe magazine de cristale pentru că sunt renumite pentru efectul de vindecare trupească și sufletească ce îl oferă tuturor celor ce se află în preajma lor sau le poartă, fiindcă oferă noroc. Potrivit tradiției locale, cristalele au în caracteristicile lor efectele celor cinci elemente de bază ale vieții: apă, foc, pământ, lemn și aer. Ele, împreună, formează Feng Shui-ul persoanelor ce îl adoptă. Un alt obiectiv ce atrage atenția turiștilor este LongXinTianXia, o uriașă sculptură în bronz, gravată cu 5000 kg de cupru roșu. Sculptura reprezentând spiritele entuziaste ale poporului chinez este amplasată pe vârful unui deal și are menirea, potrivit tradiției, să apere zona Mării de Sud a Chinei. În imediata apropiere atrage atenția o piatră imensă numită Piatra lui Buddha, amplasată pe cel mai înalt vârf din zonă, de aproximativ 450 m. De fapt, este un imens bolovan cu diametrul de circa 40 m. Ghidul care te însoțește te îndeamnă să te uiți de jos în sus spre această imensă piatră spunând că există o mare asemănare cu o zeitate numită Maitreya ce stă în meditație cu ochii închiși. Despre această piatră există o frumoasă legendă povestită tuturor celor ce ajung acolo și pentru frumusețea ei îi redăm în rezumat conținutul. Câțiva meșteșugari cioplitori în piatră au fost selectați pentru a sculpta în piatră chipul lui Buddha. Au găsit piatra și au zis acesteia : Ai fost aleasă pentru a fi sculptat din tine chipul lui Buddha la care oamenii să se închine. Piatra, auzind acestea, s-a bucurat. Dar meșterii au adăugat: Însă procesul de sculptură este foarte dureros. Poți să-l înduri? Piatra, gândindu-se, a fost de acord. Apoi a fost dusă la Templu și meșteșugarii s-au apucat de lucru. Dar lovirea și ciopârțirea severă au întrecut nivelul de răbdare de care era în stare piatra. De aceea, după câteva zile, a decis să renunțe. Meșterii nu au avut ce face și au trebuit să arunce piatra la poalele muntelui. Apoi au luat altă piatră și fără a spune ceva au început sculptura. La poalele muntelui, piatra aruncată auzea gemetele de zi cu zi din vârful muntelui și a urcat muntele în secret, regretând că a renunțat. Nu după mult timp, sculptura a fost terminată, însă piatra a devenit un simbol pentru milioane de oameni care-l venerează pe Buddha. Pelerinii au început să vină, iar meșterii au decis ca din resturile de piatră rămase de la sculptură să facă drumul spre piatra sculptată. Piatra lui Buddha, cum este cunoscută acum, îi întâmpină zilnic pe miile de pelerini pentru a-i putea ajuta, regretând că nu a rezistat până la terminarea sculpturii. Regretă ceea ce a făcut. Un milion de oameni merg să se închine la Sculptura lui Buddha iar un milion de oameni merg să se închine la Piatra lui Buddha : Tu la care alegi să mergi?, te întreabă ghidul. Morala este că toată lumea îl are în sine sculptat pe Buddha, dar trebuie să accepte suferința pentru a simți prezența sa. O zi de muncă și suferință este un câștig. Trebuie să răbdăm, să suferim pentru a ajunge la un ideal, să găsim resurse pentru aceasta. Atâta timp cât continuăm să facem asta cu succes, un miracol în viața noastră se va ivi. După ce treci prin aceste locuri și părăsești insula, mereu te gândești la posibilitatea de a te reîntoarce și de a găsi noi resurse de pace, liniște sufletească și mulțumire. SEBASTIAN DEMCIUC, student Guangxi Normal University Guilin China

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI