Mă întreb cu gândul că în asemenea situații nu-i nicidecum suficient ca, în calitate de contribuabili, să ne așteptăm să vină alde primăria sau, după caz, alde asociația de apropitari să dea cu mături prin ogrăzile publice, nu, nu-i suficient. Mă întreb – iar latura-mi pesimistă se grăbește a-mi răspunde cu nu – dacă lecția va fi fost receptată ca atare și de concetățeni care, pe vreme prielnică, își petrec ceasuri în părculețul cu pricina (ca și prin alte locuri asemenea) și slobozesc în juru-le nu prisoase, ci netrebnicii „de după”: hârtii, coji de semințe, ambalaje, PET-uri, ba și goale clondire din sticlă. Dar îmi zic că dacă tot a prins a cădea, va mai cădea încă. Iar din două, măcar una: ori frigul îi va speria cu reumatisme și dureri în gâtlej pe (altfel) statornicii petrecăreți din parc, ori cu o zale argintie să se-mbrace mândra urbe, ca urmele lumeștilor zăboviri să rămână tăinuite ca sub preș, preț de-un dalb anotimp.
A-nceput de mai ieri să cadă (și la Suceava) câte un fulg. Acum (când scriu) a stat, n-a căzut destul. Și mă gândesc la semnalul ilustrat trimis deunăzi de un cititor cu privire la un părculeț-loc de joacă de la intrarea în cartierul Zamca, acoperit cu straturi groase de gunoaie. Cert este că (așa cum nu întotdeauna se întâmplă!) semnalul a fost realmente salutar. La un ceas-două după apariția pe piață a „Craiului”, a venit „cineva” și a făcut curățenie lună. Pentru câtă vreme însă?…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii