Conservatori și buimaci

Potrivit unei actuale cercetări IRES, la jumătatea campaniei electorale mai puțin de jumătate dintre alegători ar fi avut habar cine candidează în colegiile de care aparțin! S-a constatat, de asemenea, că 40% dintre electori încă nu știu cu cine să voteze, că 19% ar avea ei câte un gând, dar nu-i exclus să și-l schimbe până ce vor intra în cabina de vot, iar 5% sunt siguri că nici nu vor merge la vot; pe de altă parte 44% (iar ponderea lor bate doar parțial cu cifrele anterioare…) susțin că această campanie electorală nu le-a mișcat în vreun fel opțiunile, conservându-și-le pe cele din… 2008.
 

L.D. CLEMENT

Mai zăbovim un pic asupra criteriilor principale după care participanții la cercetare zic că vor aplica ștampilele: corectitudinea/ cinstea – 19%; partidul – 10%; activitatea anterioară – 8%; promisiuni – 7% (cu specificarea că doar o cincime dintre toți își mai amintesc ce li se va fi promis în urmă cu 4 ani). De aici, ne permitem a înțelege că, la nivel de electorat, disputa de la urne ar urma să se dea între (scuzați!) conservatori – adică între soldații autentici și vechi ai partidelor, susținători fervenți și până în pânzele albe, de neclintit în opțiuni și buimaci – cei cărora nu le pasă (unii poate chiar buiaci!), nu știu (nici nu vor), plictisiți, inerți. Iar printre ei se vor fi strecurând și alții, încercând să miște, cumva, balanțele…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: