Jocul printre culori

Îmi satur ochii de albastru, circular pe orizontală, circular pe verticală e albastru, sunt suspendată în el și o stare de iubire lipsită de obiect îmi inundă mintea, viscerele, îmi curge prin mâini și picioare care devin o parte din acest al-bastru – sunet mistic, neîntrerupt, născut din mireasma pământului, tandrețea vântului, focul și eterul cel ascuns preschimbate în cântec.
 

Un leagăn gol deasupra unei prăpăstii și niște case sferice lipite direct pe stâncile Munților Măgura, niște capre domestice, fără cioban, care pasc când pe o parte a graniței, când pe cealaltă, dorind, parcă, să rumege chiar acest zid iluzoriu. Risipiți printre jnepeni, pictorii păreau crescuți din locul acesta, înfoliați bujori de munte cu numele de Vladimir, Oana, Victor, Liudmila, Ștefan, Liliana, Illia, Natalia, Adrian, Ana, Oleg, Ramona, Constantin, Rodica, Bogdan și Florin. Spațiul acesta sacru se prelinge dinafară în pânzele artiștilor, aici apare mult roșu și violet, dincolo pete galbene și liliachii, munții au unduirii de balauri verzi sau delfini indigo. Leagănul e personajul principal, el e alb sau negru, depinde din care parte a monedei îl vezi, pe el șade timpul cel cu o mie de ochi. O singură zi din cele cinci petrecute în Ucraina s-a consumat aici, pe acoperișul Bucovinei, dar încărcătura ei energetică va dura peste ani. Și anotimpurile s-au suprapus, ziua de vară blândă, aurită, a devenit, în câteva secunde, o zi a gheții, din cer s-a revărsat, fără niciun avertisment, un potop alb, mărgelele strălucitoare au înghițit celelalte culori, pământul și aerul au devenit alb-strălucitoare. O purificare suplimentară pentru că albul aduce ruperea de materie, chiar și a părții elevate a ei, integrarea în Spiritul Cosmic, o punte între lume și cer accesibilă în aceste condiții tuturor celor prezenți. Există la Kovceac o vreme fără de vreme, o cale de cunoaștere directă, poate de aceea s-a legat o asemenea prietenie între cei prezenți aici, gândurile nu aveau unde se ascunde, omul devenea oglinda spațiului înalt, răutățile n-au cum prinde rădăcină, ele o iau la vale și acolo rămân. Aici am mâncat pentru prima oară supă de hribi, pregătiți și serviți de gazdă, un cunoscut om de afaceri, fericitul posesor al acestui pământ vrăjit. Restul zilelor de inspirație și creație s-au perindat la Berehomet, în Ucraina și la Sucevița, în România, sub veghea plină de dragoste a Tatianei Tatarciuk, inițiatoarea și conducătoarea proiectului ,,Dezvoltarea rețelei turismului de eveniment în Bucovina”, și a poetei Carmen Veronica Steiciuc, coechipierul român din cadrul acestui proiect care a implicat primăria și consiliile locale Cernăuți și Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți. Proiectul prevede o serie de acțiuni culturale și de turism pentru atragerea turiștilor din țările vecine, din Europa și din întreaga lume în Bucovina. El este finanțat de UE și cuprinde o combinație de cultură tradițională și contemporană în care promovarea artiștilor plastici ocupă un loc deosebit. La izvoarele Siretului artiștii români au fost cuceriți de spațiul aproape virgin, cele două brațe ale râului și insula dintre ele s-au transformat într-o femeie melancolică în tabloul Lilianei, iar Muntele Piramidă a devenit simbolul forței energetice în pictura lui Ștefan. Florin capta în pânzele sale magia primăverii, albul-roz al copacilor beți de flori și miresme. Ochiul său nota arhitectura culorilor în stări și doar Rodica îl concura cu subtilitatea geometrică a fluturilor ca un simbol al zborului în Absolut, continuare a stării revelate deasupra munților. Liudmila s-a topit în sacrul de la Sucevița și auriul acoperea turlele mănăstirii, țâșnea din aerul albastru și din aripile îngerilor. Tablourile lui Vladimir au fermitatea tușelor în cuțit și simultan transparența unei sensibilități uriașe, o stare de rugăciune prin culoare, la el și la Ana, fiica lui, toate culorile povestesc. Albul, albul cununat cu tainicul albastru aduc o libertate sufletească și iubire de sacru văzut în tot ce ne înconjoară prin măiestria Nataliei și puritatea lui Victor ce răzbate de dincolo de ferestrele caselor pictate. Illia a învățat să descopere limbajul culorii în grafică, iar Oana pune oglinzi între ea și lume, pe ea arta o devorează, o macină între nuanțele liliachii și indigo. Oleg desenează prototipuri de mașini între două acuarele și poartă albastrul solar în ochii lui mari. Pictorii nu sunt ca toți ceilalți oameni, ei rămân niște copii mari care se joacă, numai că fac acest lucru într-un mod profund, tot Universul este în paleta fermecată și ei recreează lumile, le aduc mai aproape de adevăr, de sursa primordială. O pictură poate hrăni imaginația oamenilor mii de ani, poate transmite informații peste zeci de mii de ani, poate fi inspirată prin Har Divin și poate inspira, la rândul ei generații întregi. Marii maeștri cunoșteau rolul vindecător al artei pentru că ea se adresează minții și inimii deopotrivă, iar bolile trupului își au cauzele în neîmplinirile sufletului și în uraganul de gânduri pesimiste. Verdele este culoarea cea mai apropiată de sănătate și picturile lucrate în această tabără au surprins balansul ierbii și al pădurii, iar roșul, complementar, trezește dragostea de viață, este o culoare protectoare ca și indigoul eterului misterios. Cine se înconjoară de lucrări inspirate este mereu în rezonanță cu aspectele cele mai elevate ale lumilor superioare. Epoca materialismului este apusă și oamenii au înțeles că suntem conectați, prin fire nevăzute, la surse psihoafective rafinate și îndepărtate. Peste milenii, cei care vor ajunge la noi vor descifra întâi limbajul matematic și apoi pe cel al artelor plastice dacă telepatia nu va fi la ordinea zilei și pe Pământ. Deja semne bune sunt – la începutul acestei tabere de pictură se vorbea în două limbi diferite de către două grupuri diferite, iar la sfârșitul ei era un singur grup de prieteni, care se respectau reciproc și se înțelegeau de minune. Și fiecare reîntâlnire confirmă această empatie care trece dincolo de cuvinte, de vârstă și preocupări. Sunt convinsă că artiștii sunt marii mesageri ai păcii și armoniei pe Terra și m-am gândit, pentru o secundă, că ei ar trebui trimiși cu navele spațiale să cucerească Cosmosul. Apoi mi-am reamintit că ei trăiesc oricum în Cosmos, percep o altfel de realitate, poate una dintre cele mai adevărate, poate singura ce merită descoperită. VIORICA PETROVICI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: