Rapid CFR Suceava începe mâine drumul în Liga a II-a

> Rapid CFR Suceava – Delta Tulcea, pe Areni, de la ora 11 > Callatis Mangalia și-a anunțat oficial retragerea din Seria I și nu se știe dacă nu vor abandona și alte echipe
 

Fotbaliștii de la Rapid CFR Suceava vor juca, mâine, pe Areni, primul lor meci în Liga a II-a, în care cu onor abia au promovat. Adversară în prima etapă a sucevenilor va fi Delta Tulcea, echipă de tradiție în al doilea eșalon fotbalistic și care, anul trecut, a terminat campionatul la două puncte de promovarea în Liga I. Rapid, cu Bogdan Tudorean și Ion Buzoianu antrenori, are un lot de aproape 25 de jucători printre care Preda, Pascal, Balan, Fl. Plămadă, Velescu, Semeghin, I. Plămadă, Gheorghiu, Căinari, Bosancu, Homneac, Negru, Lozneanu, Moldovan, Golofca, Duman, Sumănariu, Spătar, Costan, Arotăriței, Sava etc., care pornesc la drum cu curaj, în ciuda confruntărilor foarte grele din primele două etape. După meciul cu dobrogenii, Rapid Suceava trece din nou Siretul pentru a întâlni eterna și pătimașa rivală CS Botoșani, care anul acesta are ambiții de promovare pe prima scenă fotbalistică a țării. Liga a II-a începe fără Callatis și cu probleme financiare la alte echipe Campionatul Ligii a II-a de fotbal românesc debutează mâine cu destule incertitudini. Lipsa banilor a silit grupările la eforturi supreme pentru supraviețuirea în eșalonul secund. Vlăguite de resurse, unele au abandonat, astfel că, din cele 15 echipe înscrise inițial în seria A, din care face parte și Rapid, unele nu vor mai juca. Prima care a clacat a fost Callatis Mangalia, care, pe 29 august, a trimis FRF decizia de retragere din Liga a II-a, hotărâre grea după un parcurs de zeci de ani în fotbalul de acest nivel. După ce s-au chinuit și au făcut minuni pornind din Liga a III-a cu sportivi foarte tineri și care au făcut saltul în Liga a II-a, situația de la FCM este, de asemenea, nesigură după plecarea majorității jucătorilor care au muncit pentru promovare. CS Buftea, rămasă și ea fără fotbaliști cu experiență, s-a făcut de râs în turul 4 al Cupei României, fiind învinsă la un scor penibil și incredibil, 31 – 0, de fotbaliștii din localitatea unde se făceau biscuiții Berceni. În aceste condiții, Liga a II-a începe pe 1 septembrie, cu 14 echipe, dar nimeni nu știe dacă, pe drum, nu vor mai abandona câteva.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: