Cel ce semnează prezentele rânduri o cunoaște de peste 15 ani pe doamna Olga Andrici, soția regretatului și inimosului său profesor de la școala elementară din Măriței, Vladimir Andrici, originar din Bucovina.
Dna Olga Andrici, deși trăiește în București, are numeroase rude în Bucovina. Cunoaște și apreciază frumoasele meleaguri bucovinene și oamenii acestor legendare ținuturi. Fiind în al optulea deceniu de viață, totuși desfășoară încă o rodnică și multilaterală activitate. A avut o viață plină de privațiuni și iată de ce: tatăl ei a fost colonelul Hnat Porohivski, originar din zona Kievului, fost comandant de oști în armata lui Simion Petliura. Simion Petliura și camarazii săi au făcut parte din Organizația Naționaliștilor Ucraineni care luptau pentru suveranitatea și independența Ucrainei față de Imperiul Țarist. Pentru o scurtă perioadă, în 1918, Ucraina s-a declarat independentă, având un guvern provizoriu propriu și un președinte propriu, Mychailo Hrușevski. România, în acea perioadă, a recunoscut, printre primele țări, Ucraina ca stat independent și i-a sprijinit pe inițiatorii acestui demers cu toate mijloacele diplomatice. După zdrobirea armatei albgardiste, colonelul Hnat Porohivski, împreună cu regimentul său, emigrează în România. Primirea întregului regiment militar ucrainean condus de acest brav și patriot militar ucrainean în România a fost tocmai rezultatul politicii de deschidere a țării noastre și de sprijinire a forțelor antibolșevice și antirusești din Ucraina. Mama Olgăi era originară din Chilia Veche, Delta Dunării, și a urmat Facultatea de Litere din București. În perioada de studenție îl cunoaște pe Hnat Porohivski, cu care se căsătorește. Hnat Porohivski, împreună cu conaționalii săi, desfășoară o mișcare culturală ucraineană în România, formând Comitetul Ucrainenilor Refugiați. Acest comitet desfășoară o intensă activitate culturală, organizând serbări dedicate comemorării lui Taras Șevcenko. Astfel, și fiica acestei familii, Olga Porohivski, va fi educată în spiritul ucrainean. Ea frecventează Liceul „Domnița Ileana” din București, absolvind apoi Facultatea de Biologie din București. După intrarea trupelor sovietice în București, Hnat Porohivski este urmărit de NKVD. Pentru scrierile sale și pentru activitatea sa de mare naționalist ucrainean, tatăl Olgăi, Hnat Porohivski, a fost arestat de NKVD în 1944 și deportat în fosta URSS. Acolo a murit într-un lagăr de concentrare din Potma, RAS Mordvina. În timpul vizitei oficiale în România, octombrie 2007, a președintelui Ucrainei, Victor Iușcenko, dna Olga Andrici a predat președintelui Ucrainei multe materiale și documente aparținătoare tatălui său, care vor face parte din Muzeul Memorial al Eroilor Ucrainei din Kiev. Olga Andrici a lucrat ca redactor la reviste de specialitate ale Academiei Române, apoi la Institutul Internațional „Apimondia” și la Academia de Științe Agricole și Silvice, până la ieșirea la pensie. L-a cunoscut pe profesorul Vladimir Andrici, care lucra la Biblioteca Centrală Pedagogică din București, întemeind cu acesta o familie. Are certificat de traducător pentru limbile ucraineană, rusă, franceză, engleză și spaniolă. A publicat trei cărți de specialitate, iar după ieșirea la pensie s-a lansat în publicistică, evocând relații culturale româno-ucrainene și prezentând pagini de aur din istoria literaturii ucrainene: Ivan Kotlearevski, Taras Șevcenko, Ivan Franko, Marko Vovcioc și Lesia Ukrainka; de asemenea, traduce în română basme ucrainene etc. A devenit membru al Uniunii Ziariștilor din România. Colaborează activ în presa ucraineană din Ucraina și din România. În 2010, i-a apărut cartea „Roxolana” de Serhii Plachynda și Iurii Kolisnychenko, traducere din limba ucraineană, adaptare și note de Olga Andrici. Despre această carte, Olga Andrici afirmă: „Roxolana m-a fascinat. Cea mai mare dorință a mea a fost de a face cunoscut acest personaj istoric cititorilor din România”. Silvia Zabarcenku, semnatara postfeței acestei cărți, precizază: „Cartea lui Serhii Plachynda și Iurii Kolisnychenko – „Roxolana” – în excelenta traducere a doamnei Olga Andrici, care a conferit textului sunetul pur al limbii române elevate, muzicale și echilibrate – e o istorie romanțată a vieții frumoasei ucrainence Anastasia Lisovska din satul Rohatyn, devenită, după o sângeroasă și devastatoare incursiune a tătarilor în satul ei natal, ostatică, iar din ostatică, nici mai mult și nici mai puțin, soția sultanului Soliman I Magnificul (…). Organizarea acțiunii acestei cărți în tablouri de o plasticitate precisă, asemenea unor decupaje cinematografice, în care personajele, prin esențializarea dialogurilor, se autocaracterizează definind implicit și epoca istorică din care fac parte, cu elementele ei de morfologie socio-culturală, este realizată convingător prin mijloacele artei literare, a acelei «poezii» care deschide tainice uși spre inima faptelor petrecute cândva…” Olga Andrici, fiind o fire iscoditoare și având experiență și pasiune în cercetare științifică, precum și har literar, după doar doi ani de la apariția „Roxolanei”, dă la iveală o nouă carte, de data aceasta proprie, numită „Domnița Ruxandra și Timuș”, apărută anul acesta. Aceasta este cartea care credem că o va consacra ca redutabilă scriitoare și care, prin reconstituirea originală a perioadei scurte a cuplului Ruxandra – Timuș, va constitui și apogeul creației sale literare. Este o carte de 350 de pagini, cuprinzând o prefață din partea autoarei, apoi evocarea artistică propriu-zisă a vieții scurte a cuplului de mai sus, bibliografie, postfață, precum și numeroase ilustrații foarte folositoare pentru înțelegerea mesajului cărții. Cartea este dedicată memoriei tatălui ei, Hnat Porohivski. Titlului interior i se adaugă încă o explicație: „O poveste de iubire pe valurile istoriei”. Însăși autoarea, în prefață, explică: această carte are „drept țel să facă cunoscută cititorilor o epocă interesantă și bogată în evenimente de la mijlocul secolului al XVII-lea. Atunci s-au împletit, uneori vijelios, istoriile a două țări: Ucraina și (…) Moldova”. „Veriga de legătură (…) o constituie unul dintre nemuritoarele cupluri de îndrăgostiți ale lumii: Ruxandra și Timuș”. (E vorba despre Ruxandra, fiica domnitorului Vasile Lupu, și de Timuș, fiul hatmanului Ucrainei, Bohdan Hmelnițki). Așa cum o apreciază profesoara Florina Matiaș în postfață, cartea „nu este o lucrare de ficțiune, ci o lucrare bazată pe o amplă și serioasă documentare istorică, autoarea rămânând fidelă surselor de informații”. Parcurgând o vastă bibliografie referitoare la epoca evocată – în română și ucraineană – autoarea transpune într-un stil artistic evenimentele istorice din Moldova, Polonia și Ucraina, respectând cronologia lor, folosind o terminologie adecvată epocii, încearcând și reușind să romanțeze în multe pagini viața tumultuoasă a celor doi tineri. Autoarea se folosește, printre alte surse, și de eseul istoric, scris în ucraineană, de peste 100 de pagini, rămas în manuscris, al socrului său, care a fost preot la Dărmănești – Suceava. Eseul purta titlul «Timoșeve Pole» (Câmpul lui Timuș). Este vorba despre câmpul dintre Dărmănești și Pătrăuți, de lângă Suceava, unde s-a dat lupta hotărâtoare între cazacii conduși de Timuș și oastea moldovenească condusă de logofătul Gheorghe Ștefan, uzurpatorul tronului lui Vasile Lupu. În această luptă, Timuș va fi grav rănit la picior, iar rana îl va doborî de moarte, în 1653. Dna Olga Andrici reface excepțional, prin mijlocirea cuvintelor, toate evenimentele, fie fericite sau tragice, din timpul domniei lui Vasile Lupu. Autoarea creează pagini minunate care ne aduc aminte de maestrul Mihail Sadoveanu în evocarea acelei perioade. Iată doar un fragment din care reiese curajul Ruxandrei față de tatăl ei. Ea se împotrivește setei acestuia de mărire, dar și apără viața soțului, temându-se să nu moară în luptă: „Și-apoi nu-i este dat fiecărui Domn să fie un al doilea Mihai Viteazul! I-ai căutat pricină mereu și te-ai războit cu Matei Basarab iar el te-a învins de fiecare dată. Precum se știe… un timp ai stat potolit și a fost bine și mare fericire în Moldova noastră. Belșug a fost și voie bună în acei ani de pace! Iar acum, după căsătoria mea cu bărbatul acesta cinstit, inimos, viteaz fără pereche, din nou ți s-a redeșteptat vechea ambiție nemăsurată, să fii Domn și în Țara Românească! Ce-ți trebuia? Ai pornit a unelti pentru încă un Tron fiindcă știai că Timuș mă iubește și erai încredințat că, de dragul meu, el te va urma orbește… Pe el te bizuiai și pe cazacii lui – săbii de nădejde! Dar eu, fiica ta, îți spun: Nu trebuie, tată! Nu e bine! Lasă-l în pace pe Timuș al meu, să-și vadă de „țărănia lui” – că-l făceai „necioplit”, iar acum, vezi bine, la vreme de primejdie, n-ai pe nimeni să-ți vină în ajutor în afară de dânsul” (p. 275). Multe asemenea splendide pagini apar în carte. E un merit al autoarei care a dovedit pasiune, talent, iubire față de neam și, mai ales, răbdare. Lecturând această carte, în mintea noastră apar imagini plastice, vizuale, cinematografice. Cele două personaje ale cărții mor tragic și diferit. Timuș, din dragoste pentru Ruxandra, moare luptând pentru ca socrul Vasile Lupu să redobândească domnia Moldovei, iar Ruxandra, din dragoste pentru Timuș, moare păstrând loialitatea/statornicia față de soț. Această carte, prin conținutul și forma ei, este extrem de interesantă, deoarece, după cum însăși mărturisește autoarea, e „un uragan de sânge și foc pentru dragostea unei suave domnițe de pe meleagurile românești – o adevărată «Elena din Troia» în negura secolului al XVII-lea” (coperta a patra). Ambele cărți se citesc ușor și nu te lasă să le abandonezi. Cea de-a doua merită să fie transpusă și în limba ucraineană, ca mesajul ei artistic și educativ să fie receptat și de cititorii din Ucraina.
Comentarii