Primăria Suceava are de achitat, până la sfârșitul acestui an, o rată de 6 milioane de lei aferentă investițiilor făcute conform proiectului „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”. În cadrul lui, Suceava a beneficiat de 10,3 milioane de euro, bani orientați spre reabilitarea magistralelor de transport și modernizarea punctelor termice. Perioada de grație a creditului expirat în octombrie 2010, dată de la care cele 61 de unități administrativ-teritoriale au de plătit, pe lângă dobânda anuală de 6,1 milioane de euro, și o rată totală de 4,3 milioane de euro/an. Atunci, șeful administrației locale, Ion Lungu, preciza că finanțarea din creditul aferent programului se întoarce împotriva municipalității. Primarul spunea că este vorba despre un important disconfort financiar cauzat de dobânda mare de plătit de la bugetul local, potrivit lui, răspunderea revenind fostei administrații județene PSD, care a semnat contractul cu Deustche Bank London. Ion Lungu recunoștea că există, totuși, și un avantaj, respectiv cel al garanției guvernamentale. Reamintim că, în 2002, printr-o hotărâre de guvern, Consiliul Județean și 61 de primării din județ au contractat un credit extern de 86,3 milioane de euro garantat de Ministerul de Finanțe, fondurile fiind destinate reabilitării sistemului de termoficare și realizării conductelor de gaze naturale de înaltă presiune din mai multe localități.
> Anul acesta, de la bugetul municipiului trebuie achitată o sumă de 6 milioane lei
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii