Cu o poveste de rupt sufletul au ars-o la buzunar !

 

I. Mariana, de 65 ani, din Suceava, a sesizat vineri poliția cum că două persoane cu cetățenie străină au încercat să o inducă în eroare pentru a le împrumuta suma de 1.500 lei. Aflăm că din verificări a reieșit că, în ziua respectivă, pe la ora 13, la locuința reclamantei au venit un bărbat și o femeie, având naționalitate străină. Perechea era adusă de pe stradă de soțul reclamantei, suferind de boala Alzheimer, după ce îl abordaseră pe str. Armenească, zicând că au nevoie de bani, fiindcă șoferul lor cică avusese un accident (și este în spital, cu piciorul amputat!). Ajunși în casă, în câteva vorbe românești, cei doi au dat să rupă sufletul femeii, solicitându-i apoi, cu împrumut, 1500 lei. Pentru a părea de încredere, cei doi i-au fluturat prin față o borsetă, pasămite plină de euro, pe care erau gata să i-o lase drept garanție. Compasivă, dna Mariana a îngăduit să împrumute suma, a luat borseta și a încuiat-o într-un birou, după care a urcat la etaj, după cei 1500 lei. Dar acolo a avut un moment de suspiciune și i-a întrebat pe cei doi cum se numește bietul șofer, cel cu piciorul amputat… Poate că străinii n-au nimerit vorbe românești să-i răspundă prompt, poate că nu aveau un nume pregătit; a fost suficient ca dna Mariana să înțeleagă că inșii au dat în bâlbâială. A pus mâna pe telefon și a apelat 112. A fost de ajuns ca perechea să nu mai aibă nevoie de ajutor; cei doi au ieșit repejor din casă și din curte, fără ca reclamanta să mai zărească pe unde-au apucat-o. Dar îi rămase prețioasa borsetă cu euro, care, ce să vezi!, acum era goală. Borseta a trecut acum în administrarea polițiștilor, la fel și o sacoșă cu articole de îmbrăcăminte pe care „oaspeții” au uitat-o precipitându-se spre ieșire. Deocamdată, se pare că ei, străinii, n-ar fi încă în pagubă fiindcă, în timpul cercetărilor, reclamanta a constatat că, dintr-un plic aflat în buzunarul interior al unui costum al soțului, îi lipsesc nu 1500, ci 5000 lei! Acum, reclamanta presupune că, în vreme ce ea căuta suma mai mică, unul dintre cei doi a urmărit-o și a dibuit unde-și ține banii, având vreme și „artă” cât să-i facă să dispară. IPJ ne precizează că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt calificat” și „tentativă de înșelăciune”, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și soluționării procedurale a cauzei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: