Femeile dlui Băsescu

Mai devreme decât s-a așteptat, dl Băsescu are a da seamă, nu în fața istoriei, cum ar fi fost de așteptat, ci în fața electoratului, asupra activității sale de președinte, iar împrejurarea nu-i pică deloc bine. De aici starea de nervozitate și chiar furie.

 

Se spune că femeile-politician care și-au intersectat cariera cu el ar fi principala cauză a pierderii încrederii populare. Niciuna n-a scăpat ochiului presei: Anca Boagiu, Elena Udrea, Adriana Săftoiu, Roberta Anastase, Mioara Mantale, Stana Anghelescu, Lavinia Șandru, Monica Iacob Ridzi, Raluca Turcan, Andreea (Paul) Vass… Lista ar putea continua mult și bine. În folclorul contemporan, fiecare dintre ele are o anume istorie, adesea deocheată, istorie care nu interesează rândurile de față. Frumuseți și păcate Nu ni s-au comunicat decât accidental competențele și expertiza care l-au determinat să le susțină cariera, ori chiar să le promoveze, să le numească în posturi și nici nu ne stă în caracter să facem supoziții. Câteva lucruri însă trebuie recunoscute: aveau o anume eleganță și frumusețe, dublate de aroganță, erau inteligente și mai ales foarte influente. Iar necazurile dlui Băsescu de la aceste influențe încep. Fiindcă mulțimile sunt egoiste. Fripte veacuri la rând de intrigante la curțile voievozilor, fenomenul fiind unul universal, și-ar fi dorit un președinte care să le slujească doar lor interesele, așa cum a și jurat cu mâna pe Sfânta Scriptură și Constituție. Ce-ți dorește suflețelul? Or în aceste zile iese de după perdelele netransparente ale Cotrocenilor alt personaj decât cel din imaginarul popular. Iată o declarație jenantă ca limbaj legată de episodul Adriana Săftoiu: „Cel mai urât lucru este, zice dl Băsescu, după ce te-a luat cineva dintr-un purtător de cuvânt, te-a făcut ministru…, ți-a poftit suflețelul să-ți fie soțul șef de serviciu secret, ți l-a făcut președintele șef de serviciu secret”. Așadar nimeni nu-l poate contrazice când afirmă în deplinătatea convingerilor sale constituțional-democratice că a pus în funcții pe cine și când a poftit, că doamnele frumoase din preajma sa au făcut trafic de influență ori de câte ori au avut nevoie, că procedurile de numire-schimbare din funcție a șefilor de servicii secrete și a membrilor Executivului legiferate de Parlamentul României nu au nicio legătură cu cele afirmate de dl președinte. Meritocrația ca momeală Supără însă ipocrizia. Când câștigi mandatul cu promisiuni legate de promovarea firească și transparentă a meritocraților, a competențelor și a experților, iar în locul lor apar astfel de interpuși sau trepăduși politici, deziluzia poporenilor depășește cotele normalității, iar treburile republicii se degradează. Ceea ce am simțit cu toții pe propria piele. Partea care intrigă și mai tare e că Adrianei Săftoiu nu-i vine a crede, asta după un număr de ani, că „un președinte de țară numește (pe) șeful serviciilor secrete la capriciul unei angajate sau pentru că suflețelul unei angajate, oricine ar fi respectiva, îi cere să facă asemenea numiri”. Or atunci se bucurase de serviciile președintelui, iar astăzi neagă că i le-ar fi cerut, ceea ce ridică numeroase întrebări. Titanicul și Constituția Incidentul însă e doar vârful aisbergului, cel pe care președintele-comandant de Titanic l-ar fi evitat, dacă ar fi respectat Constituția și legile statului de drept, pe de o parte, iar pe de alta, dacă instituțiile statului de drept n-ar fi acceptat ele însele pierderea prerogativelor în favoarea impetuozității prezidențiale. Pentru că pedelizarea instituțiilor statului, de la vârf la bază, de la administrație la educație, sănătate… s-a făcut după ilustrul model din fruntea României. Iată de ce acum, când strigă pe toate ecranele de acasă și din Europa că țara e furată, că sunt viclene uneltiri, vorba imnului național, nu-l cred decât ai săi, iar poporenii, frustrați, așteaptă ziua referendumului. Cazanul fierbe Ei bine, frustrarea lor e semn că masele „fierb”, iar niște politicieni înțelepți trebuie să aibă grijă să ridice capacul cazanului supraîncălzit ca defularea să se facă fără convulsii sociale de care se teme până și președintele Parlamentului European, Martin Schulz. Din păcate, căpeteniile PDL optează, poate fără a cugeta prea adânc, pentru scenariul arab, și asta într-o țară membră a UE, căci nu altceva vrea să însemne mesajul transmis propriului electorat de principalii comunicatori ai PDL (cf. Cezar Preda) de a sta în casă în ziua referendumului.