Soarta făcătorilor de majorități

Spațiul public s-a încins și la propriu, din pricina caniculei, și la figurat, din pricina zgomotelor unei bătălii de mult previzibile. Dar arareori s-a mai întâmplat să nu încerce cineva să despice firul în patru ca acum.

 

Angajate trup și suflet de o parte ori de alta, atât intelighenția cât și mass-media riscă să piardă din vedere esențialul: contradicțiile de azi au o cauză precisă, un început, o evoluție și un sfârșit. Sistemul nostru politic nu a avut de la început necazuri cu majoritățile parlamentare, cât mai degrabă cu percepția publică asupra acestora, ceea ce nu este determinant în procesul de bună guvernare, admițând că acesta este scopul oricăror politici publice. Scurtă istorie Astfel, până la alegerile după noua Constituție din 1992, nici n-a fost nevoie de coaliții deoarece FSN dispunea de majoritate confortabilă. Nici între 1992 și 1996 nu s-au ridicat semne de întrebare, în afara celor de moralitate și de continuitate a regimului de dinainte de 1989: guvernarea lui Nicolae Văcăroiu a funcționat pa baza „patrulaterului roșu” format din PDSR, PUNR, PSM și PRM, fără tendințe centrifuge. Coalițiile de guvernare au început să scârțâie după 1996: susținută de PD-ul, condus de dl Petre Roman, și de UDMR, Convenția Democratică a fost minată în interior de certurile între partidele istorice PNL, PNȚCD, PSDR și bătăioșii lideri PD, revendicările, neînțelegerile, pertractările și neîncrederea între principalii actanți lăsând impresia lucrului făcut fără matură chibzuință, deși dintre toate perioadele, aceea a fost cea mai densă în reforme: privatizare, decomunizare. Tentația tortului Legislatura următoare a avut caracteristicile celei iliesciene din 1992-1996, cu un intermezzo comic, supranumit episodul Farfuridi, când, nechemat la împărțirea tortului Puterii, dl Valeriu Stoica, liderul PNL, a rupt ofuscat protocolul (încheiat pe sub mese) cu PSD. În concluzie, majoritățile s-au aglutinat pe scheme clasice, determinate de voința populară, iar guvernările n-au avut a suferi din aceasta, ci din pricina lipsei curajului de face reforme radicale și a statornicei incompetențe în sectoare vitale. Unii câștigă voturi, alții guverne Majoritățile noastre șchiopătează din 2004 încoace: nefiind înregistrată ca atare, Uniunea Naționala PSD+PUR (35,17%), deși obține cel mai mare număr de voturi, nu primește de la Președinție dreptul de a alcătui guvernul. Împreună cu mult hulitul, și nu degeaba, PRM ar fi putut realiza o majoritate confortabilă, după redistribuire. Primesc în schimb acest drept dl Tăriceanu și Alianța D.A. cu doar 32,59%, care împreună cu cele 8,05% ale UDMR și cu ruperea din Uniunea Națională a PUR-ului lui Voiculescu (O, tempora!) au încropit majoritatea susținătoare a Puterii. Din păcate lucrurile au mers până când a ajuns dl Băsescu la un post de televiziune unde a deconspirat „soluția imorală”. Alianța D.A. s-a destrămat prin ieșirea PD de la guvernare în 2006 și prin ruperea unei aripi din PNL de către foștii săi lideri Stoica și Stolojan, cei ce au făcut din PD un alt partid liberal, PDL. De remarcat că guvernarea Tăriceanu a beneficiat totuși de o majoritate informală alături de PSD, fiind, se spune, cea mai prosperă perioadă economică postdecembristă. Visul dlui Băsescu La fel au stat lucrurile în 2008. Dl Băsescu își vede visul cu ochii, un vis la care, ce e drept, câțiva negociatori discreți au lucrat mai bine de un an, când se obține o largă majoritate PSD+PDL, numai bună pentru punerea în operă a reformelor clamate de populație. Coaliția s-a spart însă la nici un an, din lipsă de încredere față de ministrul de interne al PSD în preajma alegerilor prezidențiale. Elementul comun al ratărilor? Nerespectarea libertății de asociere la guvernare, inaderența la procedurile parlamentare și negocierea superficială a majorităților, nerespectarea voinței populare exprimate la urne. Acesta e motivul adevărat pentru care nicio majoritate alcătuită de dl Băsescu, nu interesează aici mijloacele, n-a rezistat. Cititorii de zodii Pentru că totuși cei ce au desăvârșit Constituția României, aceleași elemente luate în discuție aici fiind prezente în toate reglementările constituționale ale țărilor democratice, au ținut cont de anumite determinări ale comportamentului cetățenesc, comportament care, iată, se răzbună asupra arbitrilor care nu țin cont de specificul și spiritul voinței populare și se amestecă în desfășurarea partidei.