Și a fost o zi a Învățătorului…

Întreaga viață am fost profesor, considerându-mă în tot acest răstimp învățător. Îi învățăm pe alții și alături cu ori de la ei învățăm și noi. Până la buza mormântului, căci învățătura e nesfârșită.
 

Este adevărat, într-o vreme unii se considerau atât de învățați (vor mai fi fiind și astăzi), încât nu uitau să amintească elevului că zece e nota lui Dumnezeu, următoarea aparține profesorului, iar celui din bancă i se rezerva opt, ca treaptă maximă. Acestea erau, de bună seamă, excepții. Nu fac parte din cohorta nostalgicilor, însă pe vremea uriașului gânditor carpato-danubiano-pontic și a semianalfabetei academiciene, cei care nu dădeau doi bani pe corpul didactic al țării, au încercat și au reușit să păstreze aparențele în niște limite decente, oferindu-le intelectualilor de la catedră condițiile sărbătoririi Zilei Învățătorului, poate singura fără batjocură și scrâșniri de măsele, când fiecăruia dintre noi îi înflorea un zâmbet fugar, iar privirea prindea ceva din seninul cerului. Era bucuria, chiar și de-o clipă, a trăirii demnității, care se făcea că uită ori chiar uita grămada de necazuri și ostilități de peste an. Cu acest sentiment tonic, un premiu și un pahar de vin intram în vacanță. Ruperea prin violență de trecut în decembrie 1989 ne-a aruncat într-un interminabil haos. Școala românească a intrat într-o perioadă tulbure (unii spun că e deja în comă) prin măsuri, ucazuri și legi anapoda și doar datorită slujbașilor de la catedră, prin spiritul lor de jertfă nu și-a dat încă duhul. Blamați și împroșcați cu un venin a cărui formulă chimică se vrea secretă, mereu în culorile guvernanților, înșelați pe față la biata salarizare, obligați să accepte o catastrofală curbă de sacrificiu, oamenilor școlii, acestor truditori lipsiți până și de elementara apărare în fața a tot felul de agresori, inclusiv a unor loaze din clasă, care beneficiind de statutul „măria sa elevul”, în scurtă vreme ajung să arate pumnul și poliției, li s-a luat și ultima bucurie de-o clipă. Așadar, cei ce au tras în noi după 22 (câtă tragedie, atâta sânge strigând împotriva „fraților” ce au apăsat pe trăgaci), prin destoinicii lor reprezentanți, au împușcat și Ziua Învățătorului. Să-i învățăm minte, tovarăși de blestemată revoluție! Blestemată, zicem noi, revoluție, spun ei. Și au rămas cadrele didactice, intelectualii ăștia dezorientați și afoni din punct de vedere politic, cu ochii-n soare, fiindcă s-au prăvălit peste ei (și nu numai) tot felul de „sărbători”, importate dintr-un spirit (temenea) inter-naționalist(ă), de data aceasta o ditamai agresiune împotriva sufletului românesc și tare mi-e teamă că ne vom trezi că vom fi puși să-i aducem un fierbinte omagiu chiar și lui… Dracula. Ca să fie meniul complet. Cât despre Ziua Învățătorului, să fim serioși! De aici încolo, o să fiți toți profesori, treaba cu învățătorii e o chestie depășită. Nu vă dați seama câtă importanță vi se acordă în timpul anului, de ce vă cramponați de anomaliile trecutului? Trecem peste structurile învechite și mergem înainte, pardon, tot înainte! Fără pretenții exagerate! Să fiți mulțumiți că aveți un loc de muncă. Și-apoi cine v-a pus să vă faceți cadre didactice? Dați slavă nouă, guvernanților, că mai existați! Noi și așa ne trimitem dragii noștri feciorași în străinătate, așa că… ciocul mic, să se audă musca! Ba nu, să ne auzim noi, că știm ce vorbim și ce facem. Și, dacă aveți neobrăzarea să insistați cu Ziua Învățătorului, nu vă îngrijorați și nu vă pierdeți speranța (nu se vorbește în ultima vreme pe toate drumurile că dumneaei moare ultima?), ne vom gândi profund, vom analiza temeinic și pe îndelete, vom face un proiect de lege și estimăm că probabil spre sfârșitul secolului va intra și el în dezbatere…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI