Lecția amară a PDL

Nicicând un eșec politic nu a generat atâta agitație în spațiul public, de la explozii de bucurie și satisfacție la îngrijorare și lamentații, ca în cazul PDL, partid învins la recentele alegeri. Vae victis!, strigau latinii, știind ce li se va întâmpla învinșilor.

 

PDL merită însă aprecieri pentru simplul fapt că ne-a oferit o lecție de neuitat: puterea unui partid urcă și coboară în funcție de câțiva factori ușor de intuit: calitatea liderilor, organizarea internă, anvergura competiției și forța ideologic-programatică. Căci PDL s-a alcătuit, până la urmă, asemeni unei oști care trebuie să apere sau să cucerească o entitate teritorială, un bun oarecare, o idee, o situație… Aceste ținte, scopuri se numesc ideologii, planuri, programe. În numele lor, cetățenii acceptă ori refuză votul. Partidul are, ca și armata, un comandant, de obicei ales, acesta la rândul său are comandanți mai mici, responsabili de soarta oștenilor și a armamentului, iar oștenii se angajează trup și suflet pentru o cauză, însă trebuie să fie mereu motivați să o facă. Din păcate, după căderea guvernului Boc, trupele nu l-au mai ascultat pe fostul conducător, iar dl Băsescu, în loc să-i sprijine autoritatea, a scos din joben soluția Mihai Răzvan Ungureanu, pe care trupele au refuzat-o ab initio. Cu toate eforturile mediatice și diligențele societății civile, MRU nu și-a putut impune autoritatea, iar dezastrul s-a produs: PDL a pierdut Puterea. În astfel de situații, măreții duci ai antichității, după pedepsirea vinovaților, comandau decimarea, or după demiterea lui MRU prin moțiune, comandantul n-a avut forța să-și reorganizeze armata, plecând în baronatul propriu. Așa că șefii și șefuleții mai mici s-au răzlețit, nimeni nemaiștiind câți soldați are, care sunt obiectivele de apărat ori de cucerit, dacă oștenii mai au motive să scoată paloșul ori se apucă de grădinărit. În faza aceasta i-a prins campania electorală, una decisivă, pornită sub auspiciile revoltelor pe gerul cumplit al iernii, iar rezultatele nu puteau fi cele din visele și strategiile aiuritoare cu schimbări de sigle și culori. Cititorii au înțeles că greșelile sunt de organizare și de strategie, iar vinovăția aparține în primul rând conducătorului și principalilor lideri care nu au fost ori nu și-au angajat buni strategi și ideologi, lăsându-și oștenii să acționeze după capul și interesele fiecăruia. Or aceasta nu înseamnă oștire, ci haiducie locală și hoardă de pradă. Odată impresia aceasta încetățenită, se pare că PDL a fost ocrotit de Dumnezeu, rămânând totuși cu 15-16% din electorat. Întrebările însă persistă: de ce n-au reușit strategii Băsescu, Boc, Blaga, Stolojan, Udrea și ideologii Valeriu Stoica, Sebastian Lăzăroiu, Ioan Stanomir, Dragoș Paul Aligică, Mihai Neamțu, Teodor Baconschi… să-și motiveze trupele? Pentru că de luptat a luptat fiecare cu armele lui ideologice, numai că lipsa coordonării a mirosit de departe a aventuri proprii: unul dorea trofeul pentru creștin-democrație, altul pentru Mișcarea Populară, câțiva răscoleau praful de pe actele multor partide spre a mai alcătui un pol de dreapta, iar cei tineri se străduiau să facă loc Noii Republici, ca și cum nu ne-ar fi ajuns cea veche. Se vede clar că rolul cel mai important, așadar și responsabilitatea, au revenit ideologilor: la niciun alt partid românesc ideologiile n-au săpat la temelie mai temeinic decât la PDL: un partid democrat, republican, înscris un deceniu în Internaționala Socialistă, răsucit apoi la 180o, de la stânga la dreapta, într-o noapte, ajungând în final la popularii europeni în 2006. Dar ideologii nu și-au oprit avântul atribuirii noilor identități pentru fostul PD. Astfel, prin ruperea unei hălci din PNL, gruparea Stoica a încercat să facă din formațiunea portocalie unica forță politică de dreapta din România și, dacă e posibil, să destructureze partidul istoric al liberalilor. Din nefericire, zestrea liberală nu le-a folosit la nimic, deoarece la câteva luni au căutat o apropiere de doctrinele conservatoare engleză și americană a lui Michael Oakeshott și a lui Craig Duncan. Ba s-a teoretizat o vreme chiar și libertarianismul dlui Patriciu. Or din astfel de cacofonie ideologică, PDL n-a avut nimic de câștigat, din contra, fundamentele sale s-au șubrezit, iar viitorul se pare că a devenit trecut.