Aniversarea unei societăți culturale bucovinene de prim rang

Se împlinesc în această perioadă 150 de ani de la înființarea Societății pentru Cultura și Literatura în Bucovina, o organizație care a avut un rol major în menținerea conștiinței identitare românești în provincia detrunchiată.

 

Înființată la Cernăuți, mai întâi ca o inocentă “Reuniune românească de leptură”, din inițiativa lui Alecu Hurmuzachi și I.G. Sbierea, prin adunarea constitutivă de la 1 mai 1862, societatea reunea mai multe personalități bucovinene, printre care s-au afirmat în primul rând frații Hurmuzachi, animate de grija pentru păstrarea și sporirea zestrei culturale românești. Scopul acestei întreprinderi era declarat, în esență, de către Alecu Hurmuzachi în chiar acea adunare: „Societatea noastră s-a născut în puterea ideii de conștiință și demnitate națională, recunoscut ca un principiu de toate popoarele civilizate”. Chiar de la început această societate, înființată la un an după ASTRA transilvană, și-a asumat rolul de a patrona și organiza, practic, toate domeniile de activitate din teritoriul bucovinean, vitale pentru o națiune: școală, universitate, teatru, publicistică, muzică, folclor, literatură, muzeu, biserică, bibliotecă etc., domenii care, în contemporaneitate, fie că se află în coordonarea mai multor ministere – al culturii, al educației, al cultelor etc. –, fie că se concentrează, ca obiecte de activitate, în mai multe institute aflate sub cupola Academiei. De aceea, am numit chiar de la început acea societate o “Academie a Nordului”. Roadele activității susținute ale acelei organizații s-au perceput în chip considerabil ani la rând, ea continuând să activeze și astăzi chiar dacă într-o altă manieră adecvată împrejurărilor actuale. Acel început al întâlnirii mele cu SCLRB s-a petrecut cu aproape patru decenii în urmă, în 1973, pe când, fiind muzeografă la Ipotești, și cercetând în patru zări întru restaurarea așezământului eminescian, am primit solicitarea de-a prezenta o comunicare despre societățile culturale care au prefigurat înființarea Academiei Române, la o sesiune organizată în vederea aprofundării premiselor istorice ale acesteia. Răspunzând invitației, am susținut în acea sesiune o comunicare despre SCLRB în aula Academiei Române, iar primirea entuziastă a auditoriului academic de atunci mi-a confirmat propria impresie despre înalta valoare a acelei societăți care a și devenit unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române. Efectul acelei comunicări a fost un fel premiu ce a constat din toate publicațiile Academiei de la începuturi și până în 1946, vreo 700 de volume, pe care le-am dus, bineînțeles, la Ipotești de unde nu credeam că voi pleca vreodată. Ulterior am aprofundat în mai multe studii ideea importantei influențe formative a acestei societăți asupra lui Eminescu, cel ce se afla exact în acei ani efervescenți ca elev la Cernăuți. Așadar, această Societate nu a fost una oarecare, înființată pentru loisir și petrecerea timpului, ci o reprezentanță de excelență a spiritului și dăinuirii identității naționale în Bucovina, un factor major în istoria culturală românească ce trebuie să-și afle măcar acum locul meritat în manualul acestei discipline și care, prin reluarea de după ’89, își continuă misiunea, chiar dacă diferită azi. Prin cele câteva cuvinte de mai sus am intenționat să întăresc ideea că aniversarea a 150 de ani de la înființarea acelei „Academii a Nordului” – și-a desfășurat recent activitățile de celebrare la Rădăuți – este un eveniment de maximă importanță și semnificație, nu numai pentru noi, bucovinenii, ci pentru toată viața culturală națională, chiar pentru istoria literară românească și, nu în ultimul rând, chiar pentru instituția fundamentală a națiunii, Academia Română, a cărei membră fondatoare a fost societatea bucovineană.