Boala care macină PDL

După debarcarea lui Petre Roman în 2001, PDL nu s-a mai comportat ca un partid politic în sensul clasic al cuvântului, ci ca un fel de confrerie jansenistă funcționând după canoanele și umorile unui frate mai mare în stepene.

 

Voința acestuia era lege: împărțea sarcinile, își judeca supușii și stabilea ierarhia. Nici vorbă de construirea sau înscrierea într-un mainstream, adică să reprezinte tendințe și ideologii social-politice în curs, nici vorbă de colaborare cu celelalte forțe dispuse a realiza obiective și programe comune pentru România, deoarece interesele îi priveau doar pe lider și pe cei câțiva inițiați. De demonstrat. Democrația ca joc de putere Dacă până la câștigarea puterii împreună cu PNL și… Voiculescu în 2004, democrația internă de partid cum-necum se mai respecta, de atunci PDL joacă pe o singură mână și o singură carte, aceea a lui Băsescu. Ca să suporte privațiunile și să nu se hainească, i-a ținut aproape pe vechii tovarăși de drum Blaga, Berceanu, Videanu… Nu e locul aici să analizăm mijloacele. Prezent de dimineață până seara în mass-media, partidul a început să crească în sondaje, dar nu prin îmbunătățirea performanțelor la guvernare națională sau teritorială, ci prin canibalizarea întregii scene politice, prin atacuri consecvente la adresa aliaților liberali și în special a primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu. De atunci PDL aplică tactica singur împotriva tuturor: priviți otova, toți sunt demagogi, ipocriți, corupți, hoți, mișei, incompetenți, numai portocaliii dispun de valori și merite, numai ei fiind în stare să rezolve problemele țării, iar Băsescu a devenit atotputinte și omniscient, serviciile secrete, alte instituții ale statului de drept punând umărul la acțiunea antidemocratică de personalizare a puterii. Politica – o formă fără fond Negocierile parlamentare, consultările între Opoziție și Putere, între președinție și partide n-au mai avut loc decât arareori și fără niciun rezultat, căci se opuneau oricărei inițiative a celorlalți. În aceste condiții, a fost meritul lui Tăriceanu că s-a concentrat pe sectorul economic-investițional ale cărui perspective au permis creșteri importante de salarii și pensii. După intervenția cu bilețelele galbene și roz ale dnei Udrea, relațiile între cei doi s-au răcit brusc. Motivele adevărate n-au fost dezvăluite nici de Tăriceanu, căruia statura morală nu i-ar fi permis, nici de Băsescu. Dar a rămas porecla de Răzgândeanu, deoarece nu a mai fost de acord cu demisia guvernului și provocarea alegerilor anticipate. Lepădarea de Tăriceanu După părerea unor analiști, răzgândirea ar fi fost determinată de aflarea stratagemei puse la cale de PDL care dorea să se lepede de liberalii tăriceni spre a rămâne singur la Palatul Victoria. Contracararea inițiativei PDL a dus la trădarea grupului Stoica-Stolojan în 2006 și la spargerea PNL, motiv pentru care între cele două partide s-a tăiat orice cale de comunicare. Accentuându-și tendințele autoritariste, președintele nu încredințează alcătuirea guvernului în 2008 Coaliției Johannis care câștigase scrutinul, ci propriului partid, iar Curtea Constituțională și-a jucat rolul acceptând. PDL s-a asociat totuși cu PSD pentru alcătuirea majorității. Doar pentru câteva luni însă, cât le-a trebuit să corupă ori să atragă alți parlamentari prin mijloace pe care presa le numește fie trădare, fie mituire ori șantaj. Astfel că, de la finele lui 2009, rămân, în sfârșit, singuri la butoane, deși formal le stau alături UNPR și UDMR. Reforme și traseism Insuccesele au fost cauzate cică de proasta comunicare, nu de politicile lor publice fără cine știe ce aderență la membrii de partid ori la mase. Astfel, reformarea statului s-a făcut prin concedierea a 200.000 de bugetari și tăieri de 25% din salarii, modernizarea clasei politice, prin uninominalul lui Boldea, Pasat, Ridzi, Apostu… și prin stimularea traseismului, iar reforma legislației prin 13 angajări ale răspunderii guvernamentale. Toate perorate ceas de ceas pe ecrane și în oficinele de partid până la lehamite. Or un partid responsabil ar fi căutat să îndeplinească dezideratele naționale, promisiunile din campanii. Ceea ce nu s-a întâmplat: după ce PDL și Băsescu s-au înstăpânit peste Putere, „Să trăiți bine!” s-a mai auzit doar în bancuri. Q.e.d.