La CN „Mihai Eminescu”

Nu limbuți, ci oratori !

Nicolaescu Daniela, Popadiuc Clara – locul I, Ciotău Mădălina, Husariu Anca – locul II, Lupașcu Ana-Maria, Vornicu Șerban – locul III, Melinte Raluca, Grijincu Mihaela, Ungureanu Ionela, Ciornea Cătălin, Țăranu Sabinne-Marie, Sava Roxana și Bejenaru Mihai – mențiuni.
 

Decise de un juriu compus din prof. Gabriela Cazac (de la colegiul gazdă), prof. Viorel Irimie (C.N. “Petru Rareș”), merituoasa elevă de clasa a XII-a Buta Paula (C.N. “Mihai Eminescu”) și subsemnatul, acestea sunt numele laureaților ediției a III-a a concursului de oratorie destinat elevilor de liceu din județul Suceava, concurs organizat de Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Catedra de limbă și literatură română, sub numele “Oratori, retori și… atât”. Într-o săptămână (“altfel”) ce se dovedește, pentru elevi și cadrele didactice, foarte aglomerată în activități, numeroși elevi din Suceava – colegiile “Mihai Eminescu”, “Petru Rareș”, “Alexandru Ioan Cuza”, “Dimitrie Cantemir” și din județ – C.N. “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și C.N. “Nicu Gane” Fălticeni s-au arătat interesați (și curajoși!) să vorbească, de regulă liber, cât mai argumentat și mai coerent, pe subiecte propuse de organizatori (subiecte în relație cu cele care îi pot încerca la examenul de bacalaureat). A fost, credem, un “examen” mai mult decât interesant și motivant, un argument fiind și cel (…dacă tot e vorba și despre argumente) că printre concurenți s-au regăsit și “veterana” (în calitate de participantă și de premiantă – la toate edițiile) Clara Popadiuc (C.N. “Petru Rareș”), dar și “bobocii” Roxana Sava și Mihai Bejenaru (clasa a IX-a la C.N. “Mihai Eminescu”) care s-au încumetat să se dueleze amical, în idei cât mai convingătoare, cu elevi mai mari și mai rutinați.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI