Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și școala

Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina se înscrie cu cinste în rândul societăților celor mai importante din țară. Privind din perspectiva timpului trecut de atunci, înțelegem că în perioada 1862-1918 evoluția întregii vieți social-culturale din Bucovina a fost marcată în foarte mare măsură de activitatea ei. Printre domeniile cărora le-a acordat o maximă prioritate s-a aflat, după cum se va vedea, școala.

 

Societatea a fost înființată într-un moment istoric extrem de important din istoria acestei provincii românești. Constrânse de presiunea mișcării revoluționare de la 1848, autoritățile imperiale de la Viena au fost nevoite să accepte unele concesii privind drepturile minorităților naționale pe care le stăpâneau. În ce-i privește pe românii de aici, una dintre izbânzile cele mai mari a fost ieșirea Bucovinei de sub administrația galițiană și dobândirea statutului de ducat, ceea ce echivala cu o relativă autoritate administrativă. Trebuia deci valorificat contextul cât mai repede și în cât mai mare măsură. Multe și grele erau problemele cu care se confrunta populația românească din Bucovina la vremea respectivă. Pentru a pune în mișcare și a coordona lupta pentru dobândirea unor drepturi civice, era nevoie de unirea eforturilor. Pătrunși de această convingere, câțiva tineri intelectuali sprijiniți de boierimea bucovineană (reprezentată de frații Alecu și Gheorghe Hurmuzachi) și de preoțimea ortodoxă au înființat la 1 mai 1862 Reuniunea Română de Leptură în Cernăuți, numită din 1869 Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. Scopul ei principal era, după cum artă numele, ridicarea nivelului cultural al populației românești din această parte de țară. Un lucru era clar însă pentru toți: fără școală, nu se poate vorbi de dezvoltarea culturii și literaturii. Ca urmare, atenția conducerii Societății s-a îndreptat cu prioritate înspre starea învățământului românesc din Bucovina. Învățământul se afla însă la vremea aceea într-o situație total nesatisfăcătoare: numărul școlilor primare cu predare în limba română era foarte mic (unele funcționau dinaintea răpirii acestei părți a teritoriului Moldovei), iar în privința liceului, după mai multe cereri adresate autorităților, abia în 1860 luase ființă la Suceava primul gimnaziu greco-ortodox (ca să nu i se spună românesc) din Bucovina. Înființat și întreținut din banii Fondului Religionar Bisericesc Ortodox din Bucovina, în noua instituție de învățământ se preda însă aproape exclusiv în limba germană, deși elevii erau în majoritate români. Explicația, justificată de altfel, era lipsa profesorilor români și a manualelor necesare în limba română. Se punea deci problema pregătirii cât mai grabnice a profesorilor necesari. Ca urmare, Societatea a decis să trimită la studii universitare, pe cheltuiala ei, tineri români cu condiția ca, după absolvire, să lucreze la liceul din Suceava. Așa se face că doar în intervalul 1870-1874 au ajuns aici doisprezece profesori de diferite specialități. În privința manualelor, autoritățile școlare nu admiteau să fie utilizate cele din România, cu atât mai puțin cele de limba română. În consecință, această misiune nu putea reveni decât tot celor câțiva tineri profesori suceveni. Din fericire, într-un interval relativ scurt, această cerință a fost îndeplinită, iar manualele acestea au fost utilizate nu numai la liceul din Suceava, ci și la celelalte clase românești din Bucovina create ulterior și chiar la cele din Transilvania. Fiind îndeplinită și această condiție, în 1881 a luat ființă la gimnaziul din Suceava prima clasă cu predarea în limba română, numită clasă paralelă. Era prima clasă de acest fel din întreaga Bucovină. Evoluția ulterioară a claselor paralele nu a fost lipsită de dificultăți determinate, printre altele, și de lipsa de încredere (cultivată fățiș în rândul părinților) privind utilitatea acestor clase, calitatea procesului de învățământ și, implicit, împlinirea profesională a absolvenților. Ca urmare, au fost ani în care cu greutate se asigura numărul necesar de elevi pentru funcționarea claselor respective. Situația a fost salvată de Societatea „Școala română” înființată în acest scop la Suceava în 1883. Pe cheltuiala ei și cu sprijinul unor învățători dispuși la asemenea eforturi, în vacanțele de vară erau organizate în oraș cursuri de pregătire pentru copiii de la țară în vederea examenului de admitere la liceu, urmând apoi ca cei admiși să fie întreținuți financiar pe toată durata studiilor, inclusiv a celor superioare. Nu rare au fost cazurile în care învățătorii străbăteau satele pentru a-i convinge pe cât mai mulți părinți să-și dea copiii la aceste clase. În ciuda numeroaselor probleme cu care se confruntau, rezultatele eforturilor acestor oameni ai școlii nu au întârziat să apară. Ca urmare, prima promoție de absolvenți de liceu de la clasele paralele a fost cea din 1909. Tot prin eforturile Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina au fost materializate și alte doleanțe ale bucovinenilor, cum ar fi deschiderea claselor românești de la licee din alte orașe bucovinene (Cernăuți, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc). La liceul din Cernăuți s-a înființat ulterior (pe cheltuiala ei, bineînțeles) un internat de băieți. În timp, pe aici a trecut aproape întreaga intelectualitate bucovineană. Foarte importantă a fost școala normală, inclusiv cea particulară de fete din Cernăuți (aceasta din urmă înființată și întreținută din fondurile Societății). Aici au fost formați învățători, adevărați apostoli pentru satele românești din Bucovina. Dintre ei, unii au lucrat în cele 14 școli (cu 26 de clase în care învățau aproximativ 1400 de elevi) din satele românești amenințate de deznaționalizare. Să mai adăugăm și faptul că Societatea a avut un rol hotărâtor în apariția învățământului superior românesc în Bucovina: în 1875 a luat naștere catedra de limba și literatura română la Universitatea din Cernăuți, iar în 1912 – cea de istorie sud-est europeană. Toate aceste măsuri au avut ca efect formarea conștiinței naționale cu prioritate în rândul tineretului școlar, iar efectele s-au manifestat în momentele cruciale ale istoriei acestei provincii românești. Așa, de exemplu, Eduard Fischer, șeful poliției din Bucovina, semnala în anii Primului Război Mondial că Societatea „a făcut din fiii de țărani loiali, intelectuali cari… parte înainte de război, dar aproape toți în cursul războiului trecuseră la dușman, luptându-se în rândurile armatei românești cu arma în mână contra monarhiei”. Chiar împlinirea idealului sfânt al unirii Bucovinei cu Țara a fost posibilă datorită neobositei activități a unora dintre membrii Societății. Prin școală, prin Biserică, prin presă, dar mai ales prin munca de la om la om, ei au ținut trează conștiința națională și au ținut sus stindardul luptei pentru drepturile lor firești, așa încât, când a sunat ceasul dreptății, i-a găsit pe toții pregătiți, realipirea Bucovinei la patria-mamă decurgând ca un act firesc. Prof. GH. GIURCĂ