„Bucuriile zăpezii”, la Vatra Dornei

În perioada 20-22 ianuarie, la Vatra Dornei a avut loc Concursul național de schi pentru copii, “Bucuriile zăpezii”, concurs care s-a adresat copiilor cu vârsta de până la 12 ani, înscriși la cluburile și palatele copiilor.
 

Participanții au beneficiat de 3 zile de schi cu gratuitate pe toate instalațiile de teleschi pentru a se putea pregăti cât mai bine. Concursurile s-au desfășurat pe pârtiile “Veverița” și “Parc”. De la directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, prof. Vasile Moroșan, am aflat că au participat elevi de la Palatul Național al Copiilor București, de la palatele copiilor din Brașov, Iași, Brăila, Miercurea Ciuc, de la cluburile copiilor din Întorsura Buzăului și Vatra Dornei și de la Asociația SPANDO din Cluj-Napoca. “Au fost angrenați 50 de copii, dintre care 30 din țară și 20 din Vatra Dornei. Întrecerile s-au desfășurat pe două categorii de vârstă, până la 10 ani și 10 – 12 ani. Probele de concurs au fost slalom special și slalom uriaș, arbitrajele fiind asigurate de Clubul Sportiv Școlar și Școala de schi «Euroski». Pe lângă concursuri, toți copiii au fost antrenați în activități pe zăpadă organizate de «Euroski». (…) Pe lângă diplomele și medaliile oferite de noi, organizatorii, copiii au primit și diplome din partea Federației Internaționale de Schi semnate chiar de Gian Franco Kasper, președintele Federației Internaționale de Schi”, ne-a declarat prof. Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei. Concursul a fost organizat în urma unui proiect inclus în Calendarul activităților extrașcolare al Ministerului Educației. La nivel local, manifestarea a fost sprijinită de Primăria Vatra Dornei, Salvamont Vatra Dornei, Direcția Județeană de Sport Suceava, Clubul Sportiv Școlar Vatra Dornei și S.C. Bucura, proprietara telescaunului de la pârtia “Parc”, Aqua Carpatica, Hotel Silva și Dorna Eco House. La slalom uriaș, locul I a revenit, la categoria 8 – 10 ani, fete, Denisei Boriceanu de la C.C.E. Întorsura Buzăului; la băieți, lui Alin Popică de la P.N.C. București. La categoria 10 – 12 ani, pe locul I s-au situat Clara Radu, de la C.C.E. Întorsura Buzăului și Mihai Gorea de la C.C.E. Vatra Dornei. La slalom special, categoria 8 – 10 ani, fete și băieți, și categoria 10 – 12 ani fete, locurile I la au revenit câștigătorilor probei de slalom uriaș, respectiv Boriceanu Denisa, Popică Alin și Radu Clara. La categoria băieți 10 – 12 ani, locul I a fost ocupat de Bularcă Vlad, de la P.N.C. București.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI