În cadrul evenimentului se vor desfășura competiții jurizate de maeștri ai dansului, în următoarele secțiuni: Streed, Contemporan, Sportiv și Tematic. Comisia de jurizare a festivalului va acorda trofee și diplome de excelență în cadrul tuturor secțiunilor mai sus amintite. Organizatorii își propun ca, prin acest tip de manifestări sportive, să contribuie la: asigurarea unui cadru optim de manifestare în spirit competitiv și valorificarea disponibilităților artistice, interpretative și de creație specifice elevilor și tinerilor; încurajarea apariției de noi structuri asociative și dezvoltarea celor existente; petrecerea în mod util și plăcut a timpului liber; stabilirea unor relații de prietenie și evidențierea funcțiilor formatoare specifice elevilor și tinerilor – integrare, socializare, participare.
La Galleria Suceava
În perioada 21-22 ianuarie 2012, începând cu ora 15, Galleria Suceava, în parteneriat cu Fly Dance Club și Federația Română de Dans Sportiv, vă invită la cea de-a IV-a ediție a Galelor Dansului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii