La Vatra Dornei se schiază !

În sfârșit, după ce o bună bucată din această iarnă zăpada s-a lăsat așteptată, iată că, începând de ieri, la Vatra Dornei se schiază în condiții foarte bune. „În momentul de față se schiază în condiții foarte bune la Baby skyul de la Pârtia Parc și în condiții foarte bune pe întreaga lungime a Pârtiei Veverița, cea mai nouă pârtie de la Vatra Dornei, inaugurată anul trecut.
 

Chiar dacă nu sunt foarte mulți turiști la această oră în stațiune, noi am dat drumul la nocturnă astfel încât, între orele 18 și 20, în fiecare zi, turiștii și dornenii pot să se delecteze pe această pârtie. Pârtia arată foarte bine, a fost acoperită în proporție de 99% cu zăpadă artificială, ne-a mai ajutat și natura, deci așteptăm lumea la schi”, ne-a spus Petrică Ariciuc, șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei. Tot de la salvamontiști am aflat că la pârtia de la telescaun se mai așteaptă puțină ninsoare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI