„PSD și PNL au fost doar un zid împotriva reformelor”

> Spune prim-vicepreședintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei
Prim-vicepreședintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, consideră că toate criticile la adresa PDL privind reforma asistenței sociale, în domeniul muncii și a guvernului în general sunt populiste și neîntemeiate.
 

El a arătat că „stânga a criticat guvernul de dimineața până seara, dar USL nu a fost în stare să le spună oamenilor cum văd ei asistența socială, piața muncii, sistemul de pensii, politicile de ocupare, într-o țară schimbată profund de criza economică mondială”. „Singurul lucru pe care îl știu este să ne critice, fără să sufle o vorbă despre ce ar face ei concret”, susține senatorul democrat-liberal. Onofrei consideră că PSD și PNL sunt „grecii României” și a subliniat că, doar prin blocarea reformei pensiilor și a legii asistenței sociale, USL ar fi sărăcit România cu cel puțin 6,5 miliarde lei, acum când statele europene reușesc cu greu și la mari dobânzi să mai împrumute bani pentru a acoperi deficitele din bugetele naționale. „Dacă ne luam după USL, cu certitudine pensionarii nu și-ar mai fi primit pensiile lună de lună, iar deficitul bugetului de pensii ar fi ajuns în 2011 la peste 20 miliarde lei. Deci ar fi sărăcit România cu 6 miliarde lei”, a spus liderul PDL Suceava. El a mai declarat că Guvernul Tăriceanu, cu sprijinul PSD, a băgat în faliment sistemul public de pensii. Astfel, până în septembrie 2008, fondul de pensii era pe excedent, ca numai în 3 luni să ajungă la deficit de aproape 3 miliarde lei, susține Onofrei, care a adăugat că atunci când PDL a înțeles riscurile crizei și a propus soluția reformei, „PSD și PNL au fost doar un zid împotriva reformelor”. El a mai spus că dacă s-ar pune în aplicare ceea ce susține USL, PDL ar fi fost în postura să risipească banii fiecărui plătitor de taxe pentru a da ajutoare sociale cui merită, dar și cui nu merită, iar dacă PDL nu se lupta să fie adoptată Legea asistenței sociale, s-ar mai fi aruncat pe apa sâmbetei alte 500 milioane lei. „Asupra acestui guvern s-a dezlănțuit un atac fără precedent ca urmare a dorinței noastre de a reforma societatea și a o așeza pe bazele unor politici coerente de dreapta. Am strâns din dinți, am răbdat atacuri populiste. Acum avem posibilitatea să le arătăm românilor primele efecte concrete ale reformelor pe care noi ne-am luptat să le adoptăm”, a spus senatorul PDL. El a arătat că efectul adoptării noului Cod al muncii a fost scoaterea a cât mai multor locuri de muncă din zona nefiscalizată, din zona economiei negre, iar, din datele Inspecției Muncii, la sfârșitul anului 2011 erau înregistrate 170.449 persoane care au desfășurat activitate ca zilieri. „USL s-a împotrivit acestor măsuri, iar acum ar trebui să aibă curajul să le spună public celor care au un contract legal de muncă și toate drepturile apărate că ei, cei de la PSD și PNL, le-au refuzat aceste drepturi”, a mai spus democrat-liberalul sucevean. În ceea ce privește reforma pensiilor, față de care USL s-a împotrivit, s-a constatat că a crescut media anuală a contribuțiilor de asigurări sociale achitate de asigurații individuali, de la aproximativ 18 miliarde lei în 2010, la aproximativ 26 miliarde lei în 2011, și a scăzut numărul persoanelor care s-au înscris la pensie anticipată parțială, de la 42.911 în 2010, la 24.797 în 2011. Mai mult, a scăzut numărul persoanelor care s-au înscris la pensie de invaliditate, de la 61.905 în 2010, la 29.799 în 2011, iar aproximativ 1,4 milioane de pensionari au beneficiat de creșterea pensiei ca urmare a acordării punctajului suplimentar pentru perioadele lucrate în fostele grupe I și a II-a de muncă, iar în urma revizuirii medicale periodice a pensionarilor de invalidate 6.894 de persoane au fost depensionate ca urmare a recuperării capacității de muncă. Onofrei a mai arătat că la sfârșitul lunii decembrie 2011 rata șomajului era de 5,12%, cu 1,85 puncte procentuale mai mică decât nivelul înregistrat în luna decembrie 2010 (6,97%), iar numărul total de șomeri înregistrați la finele lunii noiembrie 2011 a fost de 454.978 persoane în scădere (cu aproape 180.000 de persoane) față de noiembrie 2010, când în statisticile ANOFM erau înregistrate 633.476 persoane șomere. În același timp, 41. 942 de persoane au beneficiat de cursuri de formare profesională, pe tot parcursul anului 2011. Pentru anul 2012 prioritățile sunt intensificarea controalelor pe asistență socială și politicile de ocupare pentru tineri și se mențin ca ținte implementarea reformelor și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. „Guvernul și PDL vor promova politici de dreapta care să aducă responsabilitate socială, dreptate socială, stoparea risipei și fraudei. Continuarea implementării reformelor și monitorizării efectelor pe care acestea le produc și vom continua monitorizarea efectelor Codului muncii și evoluția deficitului fondului public de pensii ca urmare a implementării reformei sistemului de pensii”, a mai arătat liderul democrat-liberal sucevean. El a mai spus că vor fi intensificate controalele inspecției sociale și ale comisiei superioare de evaluare a persoanelor cu handicap și că, pentru că este an electoral, nu va mai fi permisă manipularea ajutorului social în scop electoral. „PDL este singurul partid care și-a asumat clar stoparea acestor practici care nu fac cinste niciunui partid”, a precizat Onofrei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: