Permis „uitat”, dosar penal

Mircea era Mihai; tânărul de 26 avea 30 de ani; iar permisul „uitat” acasă era reținut, fiindcă fusese muiat în alcool !
 

Pe str. Piața Unirii din Rădăuți, marți, la ora 11.20, polițiștii au oprit pentru control un autoturism al cărui conducător auto nu avea fixată centura de siguranță. Solicitându-i-se să prezinte documentele pentru control, nu le-a a arătat, spunând că le-a uitat acasă… Fiind solicitat să dea relații pentru stabilirea identității sale, cel de la volan a zis că se numește C. Mircea, de 26 ani, din comuna Gălănești, și că posedă permis de conducere valabil pentru categoriile „B, C, E”. IPJ Suceava informează că, întrucât existau suspiciuni cu privire la identitatea conducătorului auto, s-a procedat la conducerea acestuia la sediul poliției, unde, în urma verificării în evidențe, s-a stabilit că de fapt se numește C. Mihai, de 30 ani, din comuna Gălănești, iar permisul de conducere figurează reținut pentru comiterea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, la data de 03.10.2010, ulterior, la data de 06.08.2011, fiindu-i întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”. Suntem informați că celui în cauză (C. Mihai!) i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, respectiv „fals privind identitatea”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI