Guvernante, zidari, comercianți și fotbaliști au fost meseriile găsite de străini în 2011, în România

> Față de 2514 autorizații de muncă eliberate pentru străini de Oficiul Român pentru Imigrări anul trecut, au fost anunțate disponibile pentru 2012 cel puțin 5.500 > Biroul pentru Imigrări Suceava a aprobat anul trecut 5 din cele 11 solicitări de autorizații de muncă pentru străini
 

Oficiul Român pentru Imigrări (ORI) poate acorda, în 2012, 5500 de autorizații de muncă pentru cetățenii străini care îndeplinesc condițiile, vor să se angajeze sau să presteze muncă în România. 3000 de autorizații sunt disponibile pentru lucrătorii permanenți, 700 pentru lucrătorii detașați din alte țări, 1000 pentru lucrători cu înaltă calificare. România își deschide granițele în anul 2012 și pentru 100 de lucrători sezonieri și încă 100 pentru străinii cu contracte de muncă nominale. Încă 200 de autorizații de muncă pot fi acordate lucrătorilor stagiari și alte 100 pentru cei transfrontalieri. Dacă anul trecut au avut nevoie de autorizații de muncă aproape 100 de fotbaliști profesioniști, anul acesta se pot legitima la cluburi, cu acte în regulă, 300 de sportivi. ORI a anunțat că, în cazul când vor fi înregistrate mai multe cereri pentru eliberarea de autorizații de muncă pentru străini, numărul prestabilit se poate suplimenta, printr-o simplă hotărâre de guvern propusă de Ministerul Muncii. Doar 5 străini au primit autorizația să muncească anul trecut în județul Suceava Cei mai mulți cetățeni străini care au muncit în România în 2011 au fost turci, chinezi, filipinezi, cetățeni din Sri Lanka și Republica Moldova. Aceștia au dorit să profeseze mai ales ocupațiile de guvernantă, zidar pietrar, administrator de societăți comerciale și fotbaliști. Angajatorii suceveni au dorit să angajeze anul trecut 11 cetățeni străini. Biroul pentru Imigrări a aprobat doar 5 cereri de eliberare de autorizații, ceilalți 6 cetățeni neîndeplinind condițiile legale. Cei 5 străini acceptați au fost un palestinian angajat ca „administrator”, un turc drept „comisioner”, doi moldoveni s-au făcut „bucătar” și, respectiv, „controlor poartă”, ultima autorizație fiind eliberată pentru angajarea unui sportiv ucrainean. Autorizația de muncă este documentul oficial care dă dreptul străinului, cetățean al unui stat din afara Uniunii Europene și Spațiului Economic European, să desfășoare activități lucrative în România. Solicitarea pentru eliberarea unei astfel de autorizații se adresează Oficiului Român pentru Imigrări de către angajator, persoană fizică sau juridică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI