Mircea Negru, noul vârf de atac al echipei Rapid Suceava

Mircea Negru, vârful de atac al echipei Sporting Suceava, a decis să se întoarcă la CFR Rapid.
 

După o îndelungată perioadă de tratative, conducerea clubului Sporting a acceptat, în cele din urmă, să îl cedeze pe Mircea Negru la „alb-vișinie”. Atacantul, în vârstă de 26 de ani, și-a exprimat încă de la finalul turului dorința de a reveni la Rapid. Acesta a fost atras în principal de perspectiva unei reveniri în Liga a II-a. „În vară, cei de la Sporting au promis că vor performanță și din acest motiv am acceptat să continui acolo. Acum, Rapidul are șanse mai mari la promovare și vreau să ajut și eu la revenirea Sucevei în Liga a II-a”, a declarat Mircea Negru. Mircea Negru a început junioratul la Școala de Fotbal „Nicolae Dobrin”, după care a jucat pentru FC Argeș și CFR Timișoara. În vara anului 2008 a revenit acasă, evoluând un sezon și jumătate pentru Cetatea Suceava. După desființarea „galben-albaștrilor”, Negru a ajuns la Rapid CFR, unde a stat până în urma cu un an.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI