Doi indivizi din Calafindești, arestați pentru trafic de droguri

> D. Lăzurcă și A. Racolța au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă aproape 400 g de canabis adus din Grecia
 

Doi tineri din localitatea Calafindești au fost arestați preventiv sâmbătă, pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri. D. Lăzurcă și A. Racolța au fost prinși în urma unui flagrant organizat vineri seara într-o locație din Suceava, în care cei doi au încercat să vândă unui polițist sub acoperire aproape 400 grame de canabis, contra sumei de 15.000 de lei. Arestarea a fost de altfel punctul final al unei perioade de mai bine de o lună în care lucrători antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea unui procuror sucevean al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sprijinul Direcției Județene Suceava a SRI au documentat activitatea infracțională a celor doi traficanți. La începutul lunii decembrie nu existau decât informații generale despre faptul că Lăzurcă și Racolța vând droguri aduse din străinătate. S-a stabilit astfel că tinerii aduceau canabisul din Grecia atât pentru a-l vinde, cât și pentru consum propriu. După reținerea celor doi, anchetatorii au efectuat o percheziție la domiciliul din Suceava în care tinerii locuiau fără forme legale, de unde au strâns alte probe concludente în dosar. Ca urmare a probatoriului administrat, instanța de judecată a fost de acord cu arestarea preventivă pentru introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc în forma „deținere, punere în vânzare și vânzare de droguri de risc, fără drept”, fapte prevăzute și pedepsite conform Legii nr. 143/2000. Cercetările urmează să stabilească întreaga activitate infracțională a lui Lăzurcă și Racolța, precum și identificarea altor persoane care ar fi fost implicate în traficul de canabis.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI