„Am compus imnul special pentru Universitate, iar din acest moment vă aparține”

Ultimul eveniment înscris în programul cultural al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a fost concertul de marți seară al pianistului și compozitorului Bogdan Ota, care a adus cu el și imnul Universității, compus special pentru această instituție academică.
 

„Prin acest imn am vrut să vă arăt forța universității, a rectorului Graur, a tuturor românilor. Am compus imnul special pentru universitate, iar din acest moment vă aparține”, a spus Bogdan Ota după ce a interpretat imnul alături de corul de elevi al Colegiului de Artă Suceava, dirijat de prof. Iulia Buraciuc. Momentul a fost impresionant și pentru lumea din sală, dar mai ales pentru rectorul Adrian Graur, care la final s-a urcat pe scenă și i-a mulțumit lui Bogdan Ota. Rectorul a amintit că din 2004 s-a început lucrul la un „manual de identitate” al universității, din care face parte și un imn. „Am ajuns astăzi să avem și un imn care va fi însușit de toți cei din universitate. Îi mulțumesc lui Bogdan, am simțit în el o forță a tinereții pe care el o are și care ne-ar trebui tuturor ca s-o ducem mai bine”, a spus rectorul Adrian Graur. Acesta a fost al doilea concert pe care Bogdan Ota l-a susținut în Auditoriumul „Joseph Schmidt” de la universitate, primul fiind la începutul lui octombrie. El a readus publicului sucevean spre audiție compoziții precum „Harald’s Dream”, „Sahara”, „Solitude”, trilogia „Black Friday”, lucrare „sută la sută terminată”, dar și altele, încheind cu „Ave Maria” a lui Schubert, pe care a cântat-o însă „în variantă proprie”. La fel ca data trecută, interpretul și-a prezentat creațiile, nerepetând însă poveștile de atunci. „Compun atunci când sunt inspirat și sunt inspirat de viața mea și a prietenilor mei, din cărțile pe care le citesc, de tot ce se întâmplă în jurul meu”, a explicat Bogdan Ota esența „travaliului” său muzical.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: