Ștefan cel Mare și Sfânt – Mănăstirea Putna – Mihai Eminescu – Serbarea de la Putna, 140 (I)

Motto: „…Ștefane Măria Ta, Tu la Putna nu mai sta …” („Doina”, Mihai Eminescu)
 

Ștefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II-lea și nepotul unui alt mare și luminat voievod al neamului, zis Alexandru cel Bun și Drept (a domnit 32 de ani). După domnia lui Alexandru cel Bun, vreme de 25 de ani Moldova are parte de instabilitate politică din ce în ce mai accentuată. Pe tronul Moldovei s-au succedat 9 domni (fii și nepoți de domni). Nu mai era mult până la destrămarea statală. La vremea când pe câmpul de la Direptate Moldova l-a ales domn, Ștefan Vodă avea cam 20 de ani; a domnit 47 de ani, două luni și trei săptămâni. Ștefan Voievod, numit mai târziu cel Mare și Sfânt, n-a fost numai viteazul conducător de oști (din 36 de bătălii a iești biruitor în 34), n-a fost numai un organizator de țară iscusit și ctitorul unei stări de dezvoltare a culturii medievale din Moldova, ci în primul rând un creștin convins. Ștefan cel Mare a fost numit „purtător de biruință” în timpul vieții, apelativ rezervat sfinților militari. A fost considerat vrednic să i se încredințeze conducerea statelor creștine împotriva expansiunii otomane. Domnia lui a reprezentat vârful statutului internațional al Moldovei. În secolele care au urmat, el a fost modelul de referință pentru conducători. Pentru România modernă, el este Cel Mai Mare Român. Despre Domnul-Om și Omul-Domn s-a relatat în fel și chip, pentru că el, Ștefan cel Mare și Sfânt, a făcut și face parte din arborele genealogic al neamului românesc; este cel care, timp de 47 de ani, a adăugat noi dimensiuni identității noastre istorice. După victoria obținută prin cucerirea cetății Chilia (ianuarie 1465), pe data de 10 iulie 1466 s-a început zidirea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a Sfintei Mănăstiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Putna (Letopisețul de la Putna II). Sfântul Ștefan cel Mare participă cu familia la sfințirea Mănăstirii Putna la 3 septembrie 1469, după ce, în iunie, îl prinde viu pe Petru Aron, în Transilvania. Către Maica Domnului și-a îndreptat Sfântul Ștefan cel Mare rugăciunea atunci când a ales locul și a început zidirea mănăstirii și atunci când a sfințit-o și i-a închinat-o. Mănăstirea Putna a fost aleasă de Domnitor pentru a fi necropolă domnească – voievodală. A devenit loc de pelerinaj pentru toți creștinii ortodocși din țară și din afară. La 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare și Sfânt avea să se sfârșească din viață, pășind în nemurire și lăsându-ne drept moștenire porunca ce dăinuise de ani și ani prin Țara Moldovei atât de inspirată și zguduitor evocată de Barbu Ștefănescu Delavrancea în piesa „Apus de soare”. Mormântul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt (foto 2) este acoperit cu un baldachin de marmură albă, vârf de creație al geniului, iar cripta, cu o piatră pe care frunza dăltuită a stejarului aduce aminte de copilăria voievodului. Inscripția de pe mormântul Sfântului Ștefan (foto 3) a fost stabilită chiar de Domnitor: „Drept cinstitorul Domn, io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, ctitor și ziditor al acestui sfânt lăcaș, care zace aici și s-a mutat la veșnicele lăcașuri în anul 7000… luna… și a domnit ani…”. Inscripția de pe mormântul Sfântului Ștefan nu a mai fost completată cu data de 2 iulie 7012 (1504), pentru că Ștefan nu a murit, El veghează la Moldova lui. (Va urma) LAVRIC GAVRIL, Gura Humorului

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: