De ziua învățătorului

În ultima zi a lui Cireșar – 30 iunie –, an de an, eram obișnuiți noi, mânuitorii a „mii de crete și-un burete”, să facem bilanțul a încă unui an de zidire haretiană. În această zi de lumină, sărbătoream „catedra”. „Oameni care au fost”, „Domni Trandafiri”, dialogam dincolo de mormânt cu apostolii neamului, știuți și neștiuți.

 

Ne mândream în modestia noastră că eram parte din șirul indian al acestei tagme. Ziua aceea „era veșnică” în calendarul de suflet al dascălului, venea hăt din începuturi și trebuia să treacă în veac. Era ziua florilor de tei, însuși cucul, pasăre sură, răgușit peste măsură, se da de ceasul morții pe creangă de cireș – „negrule cireșule” și taciturnul zbor de cuci sub cerul orizontului meu adolescentin. „Iertare” pentru „Povățuitorul copiilor”, pentru „Sara pe deal”, pentru „Limba noastră”, pentru „Tricolor” și „Deșteptă-te române!”, dar mai ales „iertare” pentru „Istoria Românilor”. „Iertare”: Spiru Haret, Serafim Ionescu, Vasile Costăchescu, fraților Tomescu (Gheorghe, Mihai și Constantin), iertare domnule Casandra și domnule Marțolea că am fost părtași la blasfemie: școlile din Pleșești – Poiana, Jacota și, n-aș vorbi într-un ceas rău, cele din Hreațca, Merești și Osoi vor deveni „cuib de ciori”, chițcăit de șoricei și localuri pentru pânză de păianjen. „Vai de biet român, săracu,/ Înapoi tot dă ca racu”. „Școala argument politic!”. Voi, făuritorilor de bunuri spirituale, veniți din istorie sub deviza: „Omul trăiește nu numai pentru pâine”, pasiunea și dăruirea v-au fost imbold – calea, adevărul și viața”. „Învățătorule!” bucură-te de lumina din suflet „dăruită luminii”. Înșiși învățăceii Mântuitorului I Se adresau cu Sfântul apelativ: „Învățătorule!”. Cine oare are dreptul să ne distrugă sipetul cu comândul lăsat moștenire de înaintași? Dintotdeauna școala a fost școală, iar slujitorul catedrei – model de dăruire. Iubite al meu cititor, nu uita, rogu-te frumos, prima zi de școală, de domnul sau doamna învățătoare, de ziua când te-a iluminat cu lucrare Divină (Dumnealor) și-ai scos din ceață cuvântul vieții tale – „Mama”. Și nu te-ai lăsat, o știu prea bine, până ce n-ai dus-o la capăt: Țara. Poporul. Eminescu și codrul și râul și neamul. Și-atunci grăiești cu căldură de cei ce ți-au dăruit lumină… „Dascălul meu m-a făcut om”. Fă-o și azi, când semnificația acestei zile pare că pălește. Fă-o și azi, când s-a îmbrăcat cu haine de biserică… dar meditează sau doarme în cele triste țintirime.