Campania de primire a cererilor de acordare a plăților naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine s-a încheiat, informează directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Centrul Județean Suceava, Angela Coroleucă. În urma acesteia, în județul Suceava au fost depuse 1.443 cereri, pentru 180.829 de capete de ovine și caprine, 1.278 de crescători solicitând drepturi bănești pentru 172.052 de oi, iar 165 de fermieri cerând prima pentru 8.777 de capre. Agricultorii care dețin ovine sau caprine sunt înscriși în asociațiile „Miorița” Botoșana, „Miorița” Suceava, Asociația pastorală Suceava, „Plaiul Bucovinei”, „Miorița” Rădăuți, „Țurcana” Milișăuți și în Federația crescătorilor de animale din Vatra Dornei. Față de anul 2010, când au fost depuse 1.317 solicitări de plată, numărul de cereri este în creștere cu 9,6%, la fel ca și numărul total de capete pentru care a fost solicitată prima pe cap de animal. Acesta din urmă a crescut cu 18% comparativ cu anul trecut, când au fost cerute ajutoare pentru 153.337 de ovine și caprine. În perioada următoare, până pe 31 august, echipe de inspectori ale Centrului Județean APIA Suceava vor efectua controlul la fața locului, pe un eșantion de 5% din ferme. Scopul acțiunii este de a se verifica dacă numărul de animale pentru care au fost depuse dosare corespunde cu cel de oi și capre eligibile din exploatație.
Anul acesta
Până pe 31 august, echipe de inspectori ale Centrului Județean APIA Suceava vor efectua controlul la fața locului, pe un eșantion de 5% din ferme
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii