Primele partide amicale pentru CS Universitatea Suceava vor fi cele din cadrul Memorialului „Mihai Mironiuc”

Handbaliștii de la CS Universitatea Suceava se pregătesc să revină din scurta, dar binemeritata vacanță de vară.
 

Conducerea clubului a stabilit deja programul de pregătire precompetițională. Primele meciuri de verificare ale handbaliștilor pregătiți de Leonard Bibirig și Stelian Bursuc vor avea loc, la începutul lunii august, la Memorialul “Mihai Mironiuc”. Peste 10 zile Chiruț și colegii săi vor relua antrenamentele în vederea noii ediții a Ligii Naționale. După reunirea lotului, programată pe 4 iulie, “studenții” suceveni se vor pregăti două săptămâni în Suceava, perioadă în care este programată și vizita medicală. Între 18 și 28 iulie, antrenorii echipei sucevene au programat un cantonament montan, iar la revenire handbaliștii suceveni vor începe jocurile de verificare. Primele amicale vor avea loc în cadrul Memorialului “Mihai Mironiuc”, turneu programat în intervalul 4-6 august. Vor urma câte 3-4 meciuri la finalul fiecărei săptămâni, iar în perioada 26-27 august Universitatea va participa alături de HC Odorhei, Știința Bacău și Potaissa Turda la Cupa Odorheiului. Echipa locală de handbal va debuta în noua ediție a Ligii Naționale pe 11 septembrie, atunci când va primi vizita formației Universitatea Cluj.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI