Sporting Suceava a promovat în Liga a III-a

Sporting Suceava – FCM II Târgu Mureș 2 – 1 (1 – 1, 1 – 0) Sporting Suceava a respectat tradiția ultimilor ani și după ce a câștigat campionatul județean s-a impus și în barajul de promovare în Liga a III-a. Echipa antrenată de Ovidiu Ciobanu a câștigat cu 2-1, după 120 de minute de joc, golul promovării fiind marcat de Crișu.
 

Este pentru al 9-lea an consecutiv când campioana județului nostru câștigă barajul de promovare. Sporting a jucat împotriva unei echipe care a aliniat la start nu mai puțin de 9 jucători de la prim-divizionara FCM Tg. Mureș! Luați prin surprindere de faptul că mureșenii au aliniat un prim „11” format din 9 jucători de la prim-divizionara FCM, sucevenii au început bine meciul și după un prim sfert de oră de tatonare, Nicoară a avut prima mare ocazie de gol, însă șutul acestuia a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Balauru. În minutul 35, Sporting a deschis scorul pe tabela de marcaj. Mircea Negru a profitat de o nesincronizare a defensivei mureșene și l-a învins pe goalkeeper-ul advers. Spre finalul primei reprize Căinari înscrie pentru Sporting însă golul este anulat dubios, pe motiv de ofsaid, iar în minutul 45, Rareș Vârtic îl pune la încercare pe portarul Sportingului, însă fără succes. La cinci minute după reluarea jocului, FCM II Târgu Mureș restabilește egalitatea pe tabela de marcaj. Bițiș șutează din prima de pe partea stângă, Butnariu respinge însă mingea ajunge tot la fotbalistul mureșean care-l învinge pe portarul echipei sucevene. Nicoară și Guriță au trecut pe lângă gol, Apetri a șutat puțin peste transversala celor de la FCM II, iar finalul timpului regulamentar de joc i-a găsit pe jucătorii lui Nicolae Ghira în atac. 1-1 după 90 de minute sub semnul echilibrului, cu un plus pentru formația suceveană. În prima repriză de prelungiri, mureșenii au dominat la capitolul posesie și au avut o ocazie prin Candrea, care în minutul 100 a trimis cu capul puțin pe lângă poarta sucevenilor. Încurajați din tribunele stadionului din Odorheiu Secuiesc de o mică dar inimoasă galerie, la ultima fază a primei reprize de prelungiri, Căinari îl angajează excelent pe Crișu, care preia balonul în interiorul careului și îl lobează peste portarul ardelenilor, ducându-și echipa în avantaj și totodată în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc. Asta în condițiile în care în a doua repriză de prelungiri, sucevenii s-au apărat eroic în fața mureșenilor. Au evoluat formațiile: Sporting Suceava: Butnariu – Pantea, Murariu, Sevaciuc, Oniu, Bosancu (Murariu), Apetri (Buziuc), Nicoară, Căinari, Guriță (Crișu), Negru (Jalbă). Antrenor: Ovidiu Ciobanu FCM II Târgu Mureș: Balauru – Vârtic, Miclăuș (Candrea), Petcuș, Szilaghyi, Cordoș, Ardelean (Ghira), Bițiș, Sălăghie (Stoica), Vagner, Bălău. Antrenor: Nicoale Ghira

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: