„Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți”

Iubitului nostru cler și binecredincioșilor creștini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă și pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

 

Dreptmăritori creștini, Viața de familie a fost rânduită de Dumnezeu dintru începutul creării lumii: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el… Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam… De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” (Fac. 2,18, 21 – 24). Rostul familiei tot dintru început l-a arătat Dumnezeu când a zis: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți” (Fac. 1, 28). „Vă înmulțiți” înseamnă nașterea de copii după rodnicia mamei, rodnicie dată de Dumnezeu, ca dar dumnezeiesc. Astăzi suntem, din păcate, martorii și chiar autorii încălcării poruncii lui Dumnezeu prin împiedicarea zămislirii și nașterii de copii, prin despărțirea celor căsătoriți fără motive binecuvântate de Dumnezeu, iar, mai nou, și prin plecarea unuia din cei doi soți la lucru, departe de familie, pentru a câștiga pâinea cea de toate zilele. Scăderea numărului nașterilor de copii este motivată și de lipsa celor necesare creșterii și educării lor. Știința a dovedit însă că resursele alimentare necesare traiului oamenilor nu scad dacă este dragoste de muncă și cinste în agonisirea celor necesare vieții, iar motivele de despărțire, de dezmembrare a familiei dispar dacă este conștiință față de porunca lui Dumnezeu: „Ceea ce a unit Dumnezeu – prin Taina Cununiei (n.n.) – omul să nu despartă”. Este greșeală, dar trebuie să fie și iertare ca și Dumnezeu să ne ierte. Prin cuvântul „Creșteți” înțelegem, potrivit învățăturii Sfinților Părinți, creșterea nu numai cu trupul, ci și cu sufletul, creșterea duhovnicească prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și prin împărtășirea cu harul Sfântului Duh care ni se împărtășește în Sfintele Taine, în primul rând împărtășirea cu Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Copilul are nevoie de educație și de instrucție atât în familie, cât și în școală. „Pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educației copiilor noștri… Ce se va întâmpla cu copiii noștri dacă n-au, chiar din prima vârstă, educatori? Dacă oamenii care au fost educați chiar de când s-au născut și au fost instruiți până la bătrânețe nu reușesc totuși să ajungă oameni desăvârșiți, cât rău nu vor săvârși cei care de la începutul vieții lor au fost obișnuiți să audă vorbindu-li-se numai despre bucuriile pământești?… Crește un atlet pentru Hristos! Învață-ți copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume!… Crescând astfel de atleți, vom putea să plăcem lui Dumnezeu ca să putem și noi, și copiii noștri să dobândim bunătățile făgăduite celor ce-L iubesc pe El, prin harul și prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos”, ne spune Sf. Ioan Gură de Aur. Din nenorocire, astăzi educația lipsește în primul rând în sânul familiei fie din cauza înavuțirii prin agonisire necinstită, fie, mai ales, datorită despărțirii părinților plecați la lucru în străinătate, copiii rămânând ai nimănui. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Sunt convins că proasta creștere a copiilor și înrăirea lor nu se datoresc altui fapt decât dragostei pătimașe ce o avem pentru bunurile materiale ale acestei lumi. Grija de cele lumești și preferința părinților numai pentru bunurile pământului îi silesc să nu se îngrijească de copii și, o dată cu aceasta, să nu se îngrijească nici de sufletele lor. Acești părinți sunt mai răi decât omorâtorii de copii”. Această situație dezastruoasă trebuie remediată de noi toți, de fiecare în parte cât ne stă în putință și chiar peste putință. Răspundem fiecare pentru nepăsarea noastră în fața lui Dumnezeu la înfricoșătoarea Sa judecată. La rândul lor, copiii trebuie să fie ascultători cu desăvârșire față de părinții și față de îndrumătorii lor, învățători și profesori. Această virtute trebuie formată încă din momentul în care ei încep să gângurească, să spună primele cuvinte: mama, tata. Ei trebuie educați prin privire, prin vorbire și, mai ales, prin exemplul faptelor noastre pe care le văd, pe care, datorită chipului lui Dumnezeu din ei, copiii le înțeleg chiar dacă nu știu încă să vorbească. Prezența copilului alături de părinți atunci când se roagă în fața icoanei străjuite de lumina candelei și, cu deosebire, prezența copilului în sfânta biserică, purtat în brațe sau dus de mână pentru primirea Sfintei Împărtășanii, contribuie cel mai mult la educația, la „creșterea” lui sufletească împreună cu creșterea trupească. Aceste două feluri de creștere trebuie să se împletească clipă de clipă sub îndrumarea părinților atât în frică de Dumnezeu, cât și în dragostea față de Dumnezeu și de aproapele, împlinind astfel poruncile Lui care sunt „făclii și lumină” (Ps. 118, 105) în trăirea vieții creștinești a copiilor noștri. „Arătarea cuvintelor lui Dumnezeu luminează și înțelepțește pe prunci” (Ps. 118, 130). Aceste cuvinte ale psalmistului trebuie să fie primul Abecedar al copiilor noștri pentru toată viața lor. Al vostru de tot binele voitor și către Domnul pururea rugător, ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Dată în reședința Noastră arhiepiscopală din Suceava, la Duminica părinților și copiilor lor, anul mântuirii 2011, iunie, 5.