Școli europene

> Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Școala cu Clasele I-VIII Nr. 10 și Colegiul Tehnic „Petru Mușat” au primit certificat de „Școală europeană”
 

Trei unități școlare din Suceava au obținut recent titlul de “Școală europeană”. Comisia națională a certificat cu această calitate Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava (locul 3), Școala cu Clasele I-VIII Nr. 10 Suceava (locul 5) și Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava (locul 19) dintr-un număr total de 64 de unități școlare din țară cu același titlu, cu mențiunea că „Petru Mușat” obține certificarea pentru a doua oară. La competiția deschisă tuturor unităților de învățământ preuniversitar s-au înscris 150 colegii naționale, colegii tehnice, licee teoretice și vocaționale, grupuri școlare, școli gimnaziale și grădinițe din toată țara, ceea ce arată că locurile pe care s-au clasat școlile sucevene n-au fost obținute ușor. Certificatul de „Școală europeană” este valabil pe o durată de 3 ani, după care școala trebuie să intre din nou în concurs pentru obținerea lui. Reprezentanții celor 64 de „școli europene” își vor primi titlurile pe data de 3 mai 2011, în cadrul unei festivități ce va avea loc la Biblioteca Centrală din București, în prezența ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, Daniel Petru Funeriu. De la Suceava vor participa la festivitate reprezentanții echipelor de proiecte europene din cadrul celor trei școli, alături de directorii și elevii lor și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava – inspectorul general și inspectorul de proiecte educaționale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI