La startul competiției se află 61 de participanți din cadrul IGPR, ISU, IJJ și IJPF, întrecerea desfășurându-se atât la masculin, cât și la feminin în probele de kata și kumite, pe mai multe categorii de greutate, la individual și pe echipe. Antrenorul echipei locale de handbal, Leonard Bibirig, cadru MAI, după ce a evoluat mulți ani la Dinamo, s-a ocupat în mod deosebit de organizarea acestei competiții. „Ne bucură faptul că avem la Suceava o astfel de competiție. Ne-am străduit ca ceea ce a ținut de partea organizatorică să iasă foarte bine și sperăm ca toți participanții să fie mulțumiți”, a spus Bibirig. Campionatul Național de Karate-Do al Ministerului Administrației și Internelor de la Suceava este oficiat de arbitri internaționali, printre care și președintele Federației Române de Karate. În această dimineață va avea loc concursul pe echipe, iar la prânz festivitatea de premiere.
La LPS Suceava
Sala Liceului cu Program Sportiv Suceava găzduiește de ieri etapa finală a Campionatului Național de Karate-Do al Ministerului Administrației și Internelor (MAI).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii