Handbal

Cei mai mici handbaliști suceveni se vor întrece la Suceava

În perioada 18-24 aprilie, sala LPS va găzdui fazele zonale ale Campionatelor naționale de juniori IV și minihandbal
 

În perioada 18-24 aprilie, sala LPS Suceava va fi gazda fazei zonale a Campionatului național de handbal masculin pentru juniori IV, pentru ca apoi, tot aici, să se joace meciurile contând pentru etapa pe zonă la minihandbal. Etapa Euroregiunii Moldova a Campionatului național de handbal masculin pentru juniori IV va avea loc la Suceava, la competiție participând cele mai bune formații din județele Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Botoșani și Suceava. Turneul, la care pot lua parte sportivi născuți în perioada 1998-1999, se dorește a fi o rampă de lansare pentru tinerele talente. „Micii handbaliști din Moldova vor avea ocazia să se confrunte în dispute directe și să-și verifice potențialul. Nu sunt juniorii IV cei mai mici practicanți ai handbalului care vor păși pe terenul LPS, dar cei de la minihandbal, copii născuți în 2000-2001, vor avea șansa să-i urmărească și să-i copieze pe colegii lor mai mari. Pentru handbalul juvenil sucevean, săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale este una în care avem posibilitatea să urmărim la lucru viitoarele generații din handbalul masculin sucevean. LPS Suceava a «sacrificat» participări ale echipelor sucevene la turneele semifinale pentru a găzdui competiții destinate celor mai mici handbaliști. În mod cert, meciurile celor mai mici nu se pot compara cu cele ale echipelor de Liga Națională, care se joacă în sala LPS, dar ne dorim ca în săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale, iubitorii handbalului sucevean să vină și să-i susțină pe handbaliștii de mâine și poimâine”, a declarat profesorul Petru Brândușe.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI