Modernizarea, prin transfer către MDRT, a unor drumuri județene

Tentativă eșuată, ieri, reluată astăzi

Consiliul Județean Suceava a respins, marți, transferarea unor drumuri județene în administrarea MDRT în vederea modernizării acestora cu 70 de milioane de euro, după ce consilierii județeni PSD s-au abținut de la vot și nu s-a întrunit o majoritate calificată pentru adoptarea proiectului. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, ceruse consilierilor județeni să aprobe transferul a șapte drumuri județene cu o lungime totală de 93,4 de kilometri din administrarea CJ Suceava în cea a MDRT pe perioada modernizării acestora prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), suma totală prevăzută pentru lucrări fiind de aproximativ 247 milioane de lei (60 de milioane de euro).
 

Flutur a spus că Suceava este județul care dă startul PNDI și din acest motiv trebuie respectate proceduri, arătând că schema de finanțare este prin credit-furnizor, iar statul va deconta lucrările începând cu 2013. El a arătat că trei dintre tronsoane fac legătura cu Ardealul, fiind investiții strategice, altele sunt necesare pentru că deservesc o populație numeroasă, iar altele sunt drumuri turistice. Proiectul de hotărâre nu a fost aprobat după ce consilierii PSD s-au abținut. Liderul grupului PSD, Gheorghe Iacob, a spus că social-democrații nu au votat pentru că nu au certitudinea că banii se vor plăti după 2013 și că societățile respective riscă să nu-și primească banii. El a arătat că nici traseele nu sunt alese bine, subliniind că unele favorizează anumite pensiuni și că este absurd să se aprobe indicatorii tehnico-economici pentru obiective ale altor instituții. ”Ceea ce facem e în afara legii”, a spus Iacob. Consilierul județean PSD Ovidiu Milici a spus, la rândul său, că modernizarea acestor drumuri este ”asfalt electoral” pentru că lucrările se fac cu bani virtuali. În replică, Gheorghe Flutur a spus că aceste modernizări de drumuri județene se fac în baza unor legi și consideră că este un mare câștig pentru județul Suceava finanțarea acestor modernizări de drumuri care se adaugă la cei 120 de kilometri de drumuri județene modernizate cu fonduri POR și alți 100 de kilometri din fonduri proprii sau din Fondul de solidaritate al UE. După blocarea acestui proiect, grupurile de consilieri din CJ Suceava au început consultări pentru a stabili o nouă ședință în care să fie reluată dezbaterea acestui proiect. Ședința ce trebuia să aibă loc de îndată nu s-a mai ținut însă, după ce consilierii PSD și cel al PNL, Brândușel Nichitean, au plecat din Palatul Administrativ în urma discuțiilor cu președintele CJ, Gheorghe Flutur, și în urma cărora nu s-a ajuns la niciun fel de înțelegere asupra proiectelor de pe ordinea de zi. Ulterior, președintele Gheorghe Flutur a anunțat că a reconvocat Consiliul Județean pentru astăzi, la ora 12, transferarea drumurilor fiind repusă în discuție.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI