A mai murit un dascăl…

Bucovinean prin obârșie, dar și prin fire, profesorul de istorie Ioan Beleagă, născut în Voroneț, a slujit școala aproape 40 de ani, cu devotament.

 

Învățat cu traiul modest și cinstit, nu și-a cruțat eforturile în muncă, dovedind corectitudine și respect față de semenii săi. Ca adolescent, timp de 4 ani a făcut zilnic naveta pe jos, în anii 1954-1958, de la casa părintească din Voroneț, la Școala Pedagogică din Gura Humorului. A măsurat anotimpurile cu pasul, fie ploaie, fie ger, spre admirația colegilor și a profesorilor. În fiecare primăvară ne aducea în clasă vestirea noului anotimp cu primii ghiocei culeși din cunoscuta poiană a Voronețului. A studiat istoria la Iași, după terminarea liceului, chemat de dorința de a afla cât mai multe despre Bucovina noastră, despre trecutul românilor și al altor nea-muri. Și-a înțeles și iubit meseria de dascăl, față de care a manifestat respect și rigoare. A îndeplinit și funcția de director al Școlii cu Clasele I-VIII Nr. 1 din Gura Humorului, școală al cărei elev a fost în gimnaziu. O perioadă a publicat în paginile ziarului „Crai nou” articole privind principalele momente din istoria României. Deși suferind în ultimii ani, nu-și cruța efortul pentru a-și întâlni, în scurte plimbări, foștii colegi, foștii elevi și cunoștințe cu care-i făcea plăcere să comunice. Era tot mai uimit și tot mai afectat de cele ce se întâmplă, nu numai cu oamenii școlii, cu elevii, ci și cu societatea noastră de azi. Doar cu o zi înainte de „a se preda”, nebănuind că va fi și ultima noastră discuție, când l-am întrebat de ce e trist, mi-a răspuns: „Tu nu auzi cum plânge Miorița?”. L-am înțeles și i-am răspuns că s-a mai întâmplat așa și-n alte epoci, dar că, venind primăvara, trebuie să ne întărim încrederea și speranțele. După o suferință fizică și sufletească de câțiva ani, s-a hotărât să-și ia vacanță, o vacanță cât toate vacanțele lumii, lăsându-ne cu amintirile, în care-l vedem alături de neuitatul Domnu’ Trandafir al lui M. Sadoveanu. Se retrage în atmosfera istorică a Voronețului, alături de familie, aproape de poiana cu ghioceii copilăriei și adolescenței, pentru eternitate, astăzi, 6 aprilie 2011. Colegii de școală, colaboratorii, foștii elevi și prietenii îi vor purta o vie și caldă amintire. VIORICA LAVRIC, fostă colegă de liceu