Prezent în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD din Suceava, parlamentarul social-democrat Ioan Stan a deplâns situația administrațiilor locale din zona Fălticeni, în special cele conduse de primari PSD, spunând că sumele pe care le-au primit de la bugetul județean nu că sunt mici, dar nici măcar nu acoperă necesarul. “Majoritatea primăriilor nu au posibilitatea să susțină proiectul Consiliului Județean privind groapa de gunoi de la Moara pentru că au primit sume de bani mult mai mici decât cele repartizate localităților conduse de primari PDL și de-abia reușesc să asigure cheltuielile de funcționare”, a declarat Ioan Stan, exemplificând cu comuna Forăști. Conform deputatului PSD, aceasta trebuie să plătească drept cofinanțare 980 de milioane de lei vechi, în condițiile în care de la Consiliul Județean a primit doar 800 de milioane pentru echilibrarea bugetului. Construcția gropii a demarat pe parcursul anului trecut, fiind o investiție pe fonduri europene.
Unitățile administrativ-teritoriale din zona Fălticeni se confruntă cu mari probleme financiare, iar primăriile acestora se află în imposibilitatea achitării sumelor necesare cofinanțării lucrărilor de execuție pentru groapa de gunoi de la Moara.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii