Potrivit parlamentarului democrat-liberal, a fost emisă deja H.G. privind numirea membrilor Comitetului Național de Inițiativă pentru organizarea alegerilor în vederea înființării camerelor agricole, publicată în M.O. din 28 martie 2011. Coroamă a explicat că la nivel județean, prin hotărâre a Comitetului Național de Inițiativă, care va fi emisă în zilele următoare, va fi constituit Comitetul Județean de Inițiativă, format din câte un reprezentant al D.A.D.R., I.T.R.S.V., M.A.I. și A.P.I.A., plus 3 reprezentanți ai formelor asociative din agricultură. Comitetele de inițiativă județene, regionale și național vor fi dizolvate de drept după validarea alegerilor și atribuțiile acestora vor fi preluate de colegiile camerelor agricole. “Aceste camere vor fi instituții de utilitate publică având drept scop reprezentarea și promovarea intereselor agriculturii și silviculturii, răspunzând în același timp obiectivului de descentralizare a administrației publice. Ele se vor constitui în urma alegerilor organizate la nivelul fiecărui colegiu zonal și vor fi organizate la nivel zonal, județean, regional (pe 7 regiuni administrative) și național. Vor fi stabilite colegii zonale, care vor avea în componență câteva comune”, a explicat parlamentarul democrat-liberal. El a arătat că fiecare colegiu zonal va avea în conducere 9 fermieri, președinții camerelor zonale vor face parte din conducerea Camerei județene, președinții camerelor județene vor fi membri în biroul Camerei regionale, iar președinții acestora vor face parte din conducerea Camerei Naționale. În ceea ce privește candidații, Coroamă explică că aceștia vor fi oricare dintre fermierii înscriși în baza de date APIA și silvicultorii încadrați în ocoalele silvice private. “Poate candida orice fermier care reușește să-și facă o listă cu 50 de semnături de susținători”, a precizat deputatul PDL, care a evidențiat ca “este pentru prima oară când la aceeași masă se așează fermierii și specialiștii”. “Programele de dezvoltare ale zonelor rurale vor fi elaborate de specialiștii Camerei Agricole, la propunerea fermierilor. Sperăm ca noile structuri să rezolve în mare măsură lipsurile care există în spațiul rural, acestea având rolul de a se comporta atât ca instituții de consultanță, cât și ca instituții reprezentative ale fermierilor”, a conchis Gheorghe Coroamă.
Deputatul PDL de Suceava, Gheorghe Coroamă, membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, a anunțat, joi, că în aproximativ două luni vor fi constituite Camerele agricole, inclusiv Camera Națională, așa cum este prevăzut în Legea 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii